Campionatul Municipal de Minifotbal se reia astăzi, după o pauză de o săptămână datorată sărbătorilor pascale. Organizatorii au stabilit ca în această săptămână să se dispute doar meciurile restante, urmând ca săptămâna viitoare să se joace meciurile din etapa a XIII-a, ultima a sezonului regulat.
Zilele trecute s-a întrunit şi Comisia de Disciplină a Campionatului Municipal de Minifotbal Suceava, care a luat câteva decizii importante:
- se respinge contestaţia depusă de echipa Omniasig împotriva echipei Bracom cu privire la dreptul de joc al jucătorului Vasile Blându, întrucât acesta are legitimaţia de joc vizată pe anul competiţional 2007-2008 şi menţine rezultatul înregistrat pe teren, 5-3 în favoarea echipei Bracom;
- se respinge contestaţia depusă de echipa Hotel Imperium împotriva echipei Pit Stop cu privire la faptul că o parte dintre jucătorii de la Pit Stop au evoluat cu tricouri fără număr. După analiza probelor şi consultarea regulamentului, membrii Comisiei au decis să menţină rezultatul din teren, 3-1 pentru Pit Stop, întrucât ar fi trebuit sesizat arbitrul în timpul meciului cu privire la acest aspect. În plus, se precizează faptul că în acest an au fost acceptate şi echipe care nu deţin deocamdată echipament de joc;
- se constată că echipele Hotel Imperium şi Activ, care s-au întâlnit în meci direct în etapa a XI-a (scor 7-1 pentru Hotel Imperium), au folosit câte un jucător din afara lotului anunţat şi se decide anularea rezultatului din teren şi omologarea meciului cu scorul de 0-3 în cazul ambelor formaţii;
- se stabileşte ca echipele care nu au prezentat toate copiile după cartea de identitate ale jucătorilor din lot să o facă până cel târziu la finalul sezonului regulat, pentru ca odată cu începerea play-off-ului să nu mai existe nici un jucător în această situaţie;
- se reaminteşte echipelor participante în Campionatul Municipal de Minifotbal că atât cartonaşele galbene cât şi cele roşii se achită imediat după meciul în care au fost primite sau cel târziu înaintea următorului meci. Cuantumul pentru un cartonaş galbene este de 10 lei, iar pentru un cartonaş roşu de 20 de lei. De asemenea, în cazul în care delegaţii echipelor nu vor achita începând cu primul meci cuantumul cartonaşelor primite de echipele lor, jucătorii avertizaţi nu vor avea drept de joc în primul lor meci;
- cartonaşele roşii încasate în etapa a XIII-a nu vor mai fi luate în calcul în play-off;
- se decide că jucătorul Dorel Bernard (Revine) va fi suspendat în meciul cu Adistal şi se hotărăşte ca în cazul în care un jucător primeşte cartonaş roşu, acesta îşi va ispăşi suspendarea în etapa ulterioară, chiar dacă aceasta a fost amânată;
- cuantumul taxei de participare la faza locală a Cupei României, care va avea loc imediat după încheierea sezonului regulat (etapa a XIII-a), va fi de 150 de lei şi se va achita până la data de 12 mai 2011, când va avea loc şi tragerea la sorţi a acestei competiţii;
- se decide ca, în cazul în care echipa care va câştiga faza locală a Cupei României va fi aceeaşi cu cea care va câştiga şi Campionatul Municipal de Minifotbal, la faza naţională a Cupei României să participe echipa care a disputat finala cupei.
Programul restanţelor din această săptămână:
Luni, 2 mai
Ora 19:00 Hotel Imperium – Netcom
Marţi, 3 mai
Ora 19:00 Revine – Interconti
Joi, 5 mai
Ora 19:00 Adistal – Revine
Etapa a XIII-a, ultima din cadrul sezonului regulat, se va disputa săptămâna viitoare, după următorul program:
Luni, 9 mai
Ora 17:00 Bracom – Hotel Imperium
Ora 18:00 Netcom – Activ
Ora 19:00 Interconti – Adistal
Marţi, 10 mai
Ora 18:00 Apropo Cafe – Railex ODN
Ora 19:00 Global Instal – Omniasig
Joi, 12 mai
Ora 18:00 Sport Pub Penalty – Pit Stop
Ora 19:00 Revine – Interseby
Clasament
1. Railex ODN 12 11 0 1 85-18 33p
2. Pit Stop 12 11 0 1 42-14 33p
3. Interconti 11 9 0 2 62-23 27p
4. Apropo Cafe 12 9 0 3 59-23 27p
5. Sport Pub Penalty 12 9 0 3 55-32 27p
6. Revine 10 7 0 3 26-17 21p
7. Netcom 11 5 0 6 26-24 15p
8. Hotel Imperium 11 4 0 7 27-28 12p
9. Adistal 11 4 0 7 21-42 12p
10. Bracom 12 3 1 8 26-61 10p
11. Omniasig 12 3 0 9 20-36 9p
12. Activ 12 2 1 9 13-55 7p
13. Interseby 12 2 0 10 28-73 6p
14. Global Instal 12 0 0 12 10-60 0p
Notă: Primele 8 clasate la finalul sezonului regulat se vor califica pentru play-off!