Dorneanul Cristian Prâsneac nu a stat acasă nici de sărbătorile pascale, atletul Clubului Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei participând în a doua zi de Paşti la un concurs internaţional de semimaraton în Croaţia, mai exact în localitatea Gornja Stubica, lângă Zagreb. Prâsneac a luat cursa pe cont propriu şi a condus până la finalul celor 21,095 de kilometri, câştigând cu timpul de o oră, 7 minute şi 59 de secunde. Chiar dacă nu a făcut un timp foarte bun deoarece nu a avut adversari foarte valoroşi, Cristian Prâsneac este de părere că acest concurs din Croaţia a fost un antrenament foarte bun înaintea selecţiei pentru Campionatul Balcanic şi cel European de alergare montană. Săptămâna viitoare, pe data de 5 mai, atletul dornean va participa la un concurs grand prix în staţiunea Muntele Mic, ce are rol de selecţie pentru lotul naţional de alergare montană al României ce va participa la Campionatul Balcanic şi cel European. Cursa se va desfăşura pe distanţa a 12 kilometri, iar sportivii vor avea de înfruntat o diferenţă de nivel de 900 de metri. Dacă va termina acest concurs în primii patru, Cristian Prâsneac va lua startul pe 12 iunie în Serbia, la Campionatul Balcanic de alergare montană, urmând ca pe 9 iulie, în Turcia să participe la Campionatul European, pe 20 august fiind programate şi finalele Campionatului Naţional de alergare montană.