Lui Nicu Alexa i-a rămas Suceava-n suflet

Nicu Alexa este poate cel mai mare portar din istoria fotbalului sucevean. Cu el între buturi, CSM Suceava a reuşit să promoveze în elita fotbalului românesc în anul 1987, într-o perioadă în care sportul rege din România era dominat de Steaua de la Sevilla şi de Dinamo lui Mircea Lucescu. Şi-a început cariera fotbalistică ca junior la LPS Iaşi, ulterior îmbrăcând cu succes tricoul formaţiilor Corvinul Hunedoara, CSM Suceava, Inter Sibiu, FCM Bacău, Ceahlăul Piatra Neamţ şi Gloria Bistriţa. De-a lungul carierei sale, avut onoarea să fie pregătit de tehnicieni de renume precum Mircea Lucescu, Remus Vlad, Cornel Drăguşin, Viorel Hizo, Vasile Simionaş, Ioan Sdrobiş sau Florin Marin.

Domnule Alexa, cu ce vă mai omorâţi timpul în prezent?

În acest moment mă ocup de o afacere de familie, în Bacău. Până nu demult  am antrenat portarii la echipa de fotbal Willy Bacău, care s-a desfiinţat ulterior. Mai activez şi ca observator al Federaţiei Române de Fotbal.

Când aţi debutat în fotbalul performanţă?

A trecut ceva timp de atunci. Practic am deschis ochii în fotbalul mare în anul 1978, când am fost cooptat în lotul Luceafărului Bucureşti, club care se ocupa de pregătirea juniorilor din loturile naţionale ale României).

Ce a însemnat pentru dumneavoastră faptul că aţi lucrat cu unul dintre cei mai mari antrenori români, Mircea Lucescu?

Mircea Lucescu pentru mine a fost deschizătorul de drum al carierei mele de mare performanţă. După terminarea junioratului m-a cooptat în lotul echipei Corvinul Hunedoara, unde am debutat ca jucător în divizia A. În acea echipă i-am avut colegi pe Dumitrache, Klein, Gabor, Andone, Rednic, Mateuţ.

Mircea Lucescu era un antrenor exigent?

Era exigent pentru că era un profesionist dar şi un om corect de la care am putut învăţa foarte multe lucruri frumoase. El a fost pentru mine un adevărat sfătuitor, nu numai un antrenor. Sunt mândru că am avut şansa să-l am ca antrenor.

Vă este dor de Suceava, de stadionul Areni?

Întotdeauna revin cu multă dragoste la Suceava, iar când trec poarta stadionului mă încearcă emoţii deosebite, pe care atunci când jucam nu cred că le-am trăit. În acea perioadă,formaţia Sucevei, numită mai târziu „Echipa de aur”, era înconjurată cu mare dragoste de public, dar şi conducerea oraşului şi judeţului.

Cum a fost în Divizia A cu C.S.M. Suceava?

Promovarea în Divizia A a însemnat cel mai frumos dar pe care l-a oferit Sucevei echipa de fotbal C.S.M. Antrenori în vremea aceea erau Vasile Simionaş şi Ion Buzoianu, iar din echipă faceau parte printre alţii fotbalişti de clasă precum Caşuba, Găluşcă, Gafencu, Păiuş, Ciobanu, Sfrijan, Buliga, Butnaru, Breniuc, Cristescu.

Ce meci v-a rămas în amintire ca unul special?

În amintire mi-au rămas mai multe meciuri, dar cel de la Iaşi, cu ”Politehnica”, a avut o rezonanţă deosebită în sufletul meu. Practic acel meci a fost decisiv pentru promovarea în Divizia A. Am câştigat cu 1-0 pe stadionul din Copou, marcator fiind Sfrijan. Tribunele erau arhipline, în jur de 15.000 de oameni. Ne-au ajutat foarte mult şi suporterii suceveni care au fost prezenţi într-un număr foarte mare la Iaşi, cel puţin 4.000. Arbitrul meciului a fost Dan Petrescu “Fibră”.

Cum caracterizaţi atmosfera din tribune în perioada de glorie a fotbalului sucevean? Mai este posibil să trăim asemenea momente?

Atmosfera care se crea în perioada de glorie a CSM-ului a fost unică. Tribunele erau arhipline meci de meci, iar faptul că publicul pur şi simplu ne idolatriza ne obliga şi pe noi să dăm totul pe teren, pentru a-i face fericiţi pe acei oameni minunaţi din tribune. Personal nu cred că atmosfera de atunci mai poate fi egalată. Înainte de Revoluţie fotbalul însemna mult mai mult pentru oamenii de rând decât reprezintă în prezent.
 

Ce diferenţă e între portarii de fotbal de atunci şi cei de acum?

Ca şi acum, portarii din vremea mea munceau foarte mult, aveau un rol foarte important în cadrul echipei şi erau responsabili şi cu atmosfera din cadrul lotului.

Ce model de portar aţi avut ?

La Corvinul Hunedoara l-am avut coleg pe Marian Ioniţă, care în prezent activează ca antrenor cu portarii la Şahtior Doneţk, sub comanda lui Mircea Lucescu, de la care am avut foarte multe de învăţat.
 
Care sunt secretele longevităţii unui portar de fotbal?

M-am retras din fotbal la vârsta de 36 de ani, după o carieră în care am evoluat în toate diviziile. Nu există secrete, ci doar dragostea pentru această meserie.

Ce părere aveţi de portarii actuali din România? Avem vreun portar care ar putea să confirme la o echipă de top din Europa?

În acest moment există portari buni în România, iar Tătăruşanu şi Pantilimon sunt doar două exemple în acest sens. Trebuie însă să avem răbdare cu ei, deoarece postul de portar necesită foarte multe responsabilităţi.

Aţi cochetat şi cu meseria de antrenor de portari? E o meserie uşoară?

Îndrăgesc această meserie. Au trecut câţiva copii talentaţi prin mâinile mele şi nu a fost chiar uşor să le transmit tainele acestei profesii.

Ştiu că în fiecare an, de Sfintele Sărbători de Paşte, mergeţi la Putna?

Putna este leagănul ortodoxiei româneşti, acolo mă încarc spiritual. Întotdeauna mă întorc cu drag în casa profesorului Creţan din Putna.

Ce doriţi să le transmiteţi iubitorilor de fotbal din Suceava?

Mi-aş dori ca cei tineri să apuce să trăiască şi ei acele momente magice care se petreceau pe Areni în anii 80. Va fi însă greu, dacă nu imposibil.

Ovidiu AIONIŢOAIE – www.portarisuceava.ro