Canotorii de la Clubul Sportiv Municipal Suceava şi Clubul Sportiv Şcolar „Nicu Gane” din Fălticeni au încheiat sezonul de sală cu Cupa României la ergometru, individual şi pe echipe. Concursul s-a desfăşurat simultan în cinci centre din ţară, pe zone geografice, Snagov, Orşova, Timişoara, Năvodari şi Fălticeni, la final câştigătorii stabilindu-se după centralizarea rezultatelor. Competiţia pentru zona Moldovei de nord a avut loc în sala Colegiului Naţional „Nicu Gane” din Fălticeni, în concurs înscriindu-se sportivi de le clubul gazdă, CSM Suceava, CS Botoşani şi LPS Iaşi.
Dintre sportivii din judeţul Suceava, cea mai bună evoluţie a avut-o canotorul de la CSM Suceava, Marius Ţolescu, cel care a dominat concursul individual masculin la categorie uşoară şi a câştigat aurul, după ce a parcurs distanţa echivalentă cu 2.000 de metri pe apă în 6 minute, 46 de secunde şi 7 sutimi, cu patru secunde în faţa următorului clasat, fiind în acelaşi timp, cel mai puternic concurent de la Cupa României, cu cei 333 de watti înregistraţi. În aceeaşi probă, colegul său Constantin Năstacă s-a clasat al 5-lea, cu timpul de 7 minute, 5 secunde şi 5 sutimi, cu 291 de watti. Cei doi sportivi, antrenaţi la CSM Suceava de Ioan Despa, s-au evidenţiat şi în concursul pe echipe, acolo unde au câştigat argintul la categorie uşoară.
CSŞ „Nicu Gane” Fălticeni a urcat o singură dată pe podium, în concursul individual, la categorie uşoară, prin Ramona Ungureanu, sportivă pregătită de antrenorul Vasile Avrămia, ce a câştigat medalia de argint cu timpul de 7 minute, 34 de secunde şi 4 sutimi, cu 239 de watti.
În luna aprilie, canotorii din judeţ vor începe concursurile pe apă, juniorii având naţionalele la Călăraşi, în perioada 12 – 16 aprilie, în timp ce seniorii vor lupta pentru o medalie de pe 20 până pe 23 aprilie, la Snagov.