Echipa de handbal a Universităţii Suceava a rămas pe poziţia a patra în clasamentul Ligii Naţionale, chiar dacă a pierdut vineri seară la Satu Mare, cu scorul de 37 – 34, după un meci în care a condus la pauză cu 21 – 19, dar a căzut în partea a doua mai ales în apărare, dar şi în atac, unde s-a simţit lipsa lui Chiruţ şi Pancu, dar şi a lui Ţuţu, care s-a accidentat în zona inghinală, după 20 de minute de joc. Elevii lui Leonard Bibirig rămân în continuare cu 20 de puncte câştigate în 15 etape, dar au fost egalaţi la puncte de Pandurii Târgu Jiu, echipă care în această etapă s-a impus pe teren propriu, în faţa celor de la CSM Bucureşti cu scorul de 32 – 27. Sâmbătă, de la orele 11.00, Universitatea Suceava va avea un meci mult mai important pe teren propriu, chiar în compania gorjenilor de la Târgu Jiu, principalii contracandidaţi ai elevilor lui Leonard Bibirig, la un loc de cupă europeană. Lupta pentru titlul naţional rămâne la fel de strânsă, după ce primele trei clasate au câştigat partidele disputate, Odorhei impunându-se acasă cu CSM Bucureşti, scor 34 – 28, Constanţa la Cluj cu 26 – 21, iar Reşiţa la Baia Mare, cu scorul de 23 – 22. La fel de strânsă rămâne şi lupta pentru un loc de cupă europeană, acolo unde se bat echipele de pe locurile patru – opt, acolo unde Clujul a căzut pe opt, iar Bacăul şi Satu Mare au urcat pe locul şase, respectiv şapte.
Iată şi rezultatele complete ale etapei cu numărul 15 din Liga Naţională de Handbal, a doua din retur:
CSM Satu Mare – CS Universitatea Suceava 37 – 34(19 - 21)
Poli Timişoara – Ştiinţa Bacău 23 – 24(11 - 16)
Minaur Baia Mare – UCM HC Caraş-Severin 22 – 23(11 - 10)
HC Odorhei – CSM Bucureşti 34 – 28(16 – 16)
Universitatea Cluj – HCM Constanţa 21 – 26
Dinamo Braşov – Steaua Bucureşti 30 – 28(14 - 15)
Pandurii Târgu Jiu – CSM Oradea 32 – 27(13 - 16).
Clasamentul Ligii Naţionale de Handbal
1. HC Odorhei 15 13 0 2 474 – 410 26
2. HCM Constanţa 15 12 1 2 504 – 421 25
3. UCM HC Caraş-Severin 15 12 1 2 469 – 408 25
4. CS Universitatea Suceava15 10 0 5 474 – 425 20
5. Energia Pandurii Tg. Jiu 15 10 0 5 459 – 440 20
6. Ştiinţa Bacău 15 9 0 6 413 – 397 18
7. CSM Satu Mare 15 8 1 6 469 – 458 17
8. Universitatea Cluj 15 8 0 7 432 – 411 16
9. Dinamo Braşov 15 5 1 9 399 – 434 11
10. HC Minaur Baia Mare 15 4 1 10 390 – 449 9
11. CSA Steaua Bucureşti 15 3 2 10 422 – 462 8
12. CSM Bucureşti 15 4 0 11 436 – 487 8
13. Politehnica Timişoara 15 3 0 12 401 – 445 6
14. CSM Oradea 15 0 1 14 407 – 502 1
(22 mar 2011, 21:03:29