Echipa României a învins Italia în cadrul galei găzduite vineri seară de municipiul Râmnicu Vâlcea şi s-a calificat în semifinalele EuroKombat. La această competiţie, fiecare echipă naţională este alcătuită din cinci sportivi şi calificarea se face după sistemul “cel mai bun din cinci meciuri”. Alături de Andrei Stoica, Bogdan Stoica, Florin Lupu şi Marian Tiţă, din reprezentativa României a făcut parte şi Ionuţ „Pitbull” Atodiresei. Fălticeneanul a avut o evoluţie apreciată, izbutind să-l învingă clar, la puncte, pe oponentul său, Fabio Nubile. „Sunt foarte fericit că am câştigat acest meci. Obiectivul nostru este calificarea în finală, dar pentru asta trebuie să trecem mai întâi de Serbia în penultimul act al competiţiei”, a declarat Atodiresei la finalul meciului cu Nubile.
Tot în cadrul galei Lokal Kombat de la Râmnicu Vâlcea, Cătălin Moroşanu l-a învins după un meci spectaculos pe turcul Ayadin Yuksel, în vreme ce Ionuţ Iftimoaie şi Sebastian Ciobanu au pierdut la Dzevad Poturak, respectiv Fredy Kemayo. Nici Mihai Barbu nu a avut mai mult noroc în faţa portughezului Arnaldo Silva, care a reuşit să-şi apere cu succes în România titlul mondial în versiunea WAKO.