Tinerii luptători de la Liceul cu Program Sportiv Suceava şi Clubul Sportiv Municipal Suceava vor intra astăzi în luptă pentru medalii la prima etapă a Campionatului Naţional de Lupte pe echipe pentru juniori II. Competiţia se va desfăşura în sala de atletism a stadionul Areni, astăzi, începând cu orele 9.00, în concurs anunţându-şi prezenţa nu mai puţin de 140 de sportivi ce vor reprezenta 15 cluburi din ţară. Echipa LPS Suceava porneşte acest concurs din postura de campioană en-titre, după ce în sezonul trecut a reuşit să se impună la turneul final al acestei competiţii.
„Dacă anul trecut am reuşit să câştigăm titlul naţional pe echipe, în acest sezon ne va fi mult mai greu, deoarece o mare parte dintre sportivi au trecut la juniori I, iar majoritatea din cei cu care participăm acum sunt în primul an de juniori II. În aceste condiţii, în acest an vom construi o nouă echipă cu care să atacăm din nou titlul din sezonul viitor. Deocamdată, nu ne-am propus nici un obiectiv, urmând ca în funcţie de evoluţia de la această etapă să ne fixăm o ţintă pentru acest campionat”, a declarat antrenorul sucevean, Andrei Bolohan. Această primă etapă a naţionalelor de juniori II este organizată de Liceul cu Program Sportiv Suceava, în colaborare cu Clubul Sportiv Municipal Suceava, fiind prima din cele patru existente, ce vor stabili echipele calificate la turneul final.