Aflată în perioada de pauză competiţională, echipa de handbal a Universităţii Suceava continuă seria meciurilor de pregătire şi în această săptămână cu alte patru partide. Elevii antrenorului Leonard Bibirig vor face un adevărat tur de forţă şi vor disputa patru meciuri în doar trei zile. Astăzi, studenţii sucevenii vor pleca la Bacău, unde vor juca pentru a treia oară în această pauză competiţională cu echipa locală, Ştiinţa, un meci programat la orele 11.30. După meci, echipa Universităţii Suceava va pleca spre Odorheiul Secuiesc, acolo unde va participa la un turneu de pregătire la care, pe lângă echipa gazdă, vor mai fi prezente formaţiile Dinamo Braşov şi Pandurii Târgu Jiu. Vineri, studenţii sucevenii au două meciuri, mai exact de la orele 10.00, în compania celor de la Pandurii Târgu Jiu, iar de la orele 17.30, cu echipa Dinamo Braşov. Sâmbătă, de la orele 11.45, sucevenii vor încheia turneul cu un meci în compania echipei gazdă, HC Odorhei, lider în Liga Naţională de Handbal. Din lotul Universităţii, la aceste meciuri vor lipsi doi sportivi, Sergiu Zvanciuc şi Bogdan Pralea, ultimul având o pauză până luni, după ce a revenit de la Campionatul Mondial din Suedia.