La patru zile după înfrângerea de pe teren propriu cu Steaua Bucureşti, voleibaliştii echipei CSMU LPS Suceava vor juca din nou, în etapă a doua din returul Diviziei A1, pe terenul celor de la CSM Bucureşti. Partida va avea loc astăzi, de la orele 17.00 şi va fi transmisă în direct pe postul de televiziune Digi Sport, în acest sezon fiind al treia în care elevii antrenorului Victor Pancu sunt televizaţi, după cele cu Steaua Bucureşti şi CSM Bucureşti. În meciul de astăzi, tinerii voleibalişti suceveni îşi vor întâlni în teren, dar de cealaltă parte a fileului, fostul coleg Lucian Huţuleac, plecat în această iarnă la CSM Bucureşti. Acesta a fost forţat să părăsească echipa locală pentru că nu i s-a putut rezolva mutarea cu serviciul de la Bucureşti. Fără Huţuleac, echipa CSMU LPS Suceava a făcut deplasarea în capitală fără alţi doi jucători ce sunt indisponibili, mai exact internaţionalul de cadeţi, Ştefan Lupu, jucător ce are meci cu echipa Colegiului Naţional Nicu Gane din Fălticeni, dar şi Andrei Giurcă, cel care din cauza problemelor profesionale are şanse mici să ajungă la acest meci.
„La un lot destul de subţire pe care-l avem acum, ne vor lipsi şi doi jucători importanţi, dar încercăm să ne descurcăm aşa cum putem. În acest moment nu mai avem nimic de pierdut şi de aceea mergem la Bucureşti să jucăm şi să ne vindem scump pielea. După cum am văzut şi în meciul cu Steaua, jucătorii noştri sunt dornici să joace cât mai bine şi reuşesc acest lucru în prima parte a seturilor, dar lipsa de experienţă îşi spune cuvântul pe final, atunci când în condiţii de stres greşesc mult prea uşor”, a declarat antrenorul Victor Pancu.
După meciul de azi, echipa suceveană va evolua din nou sâmbătă, pe teren propriu, la sala Unirea, acolo unde va primi vizita celor de la Dinamo Bucureşti.