Gruparea Sporting Suceava, liderul la zi al Ligii a IV-a şi-a impus planuri îndrăzneţe pentru actualul sezon, vizând în premieră promovarea în eşalonul trei al fotbalului românesc. În acest sens, oficialii clubului au decis să se întărească serios în această pauză competiţională. Schimbări semnificative au avut loc atât la nivelul conducerii administrative cât şi în ce priveşte lotul de jucători. Astfel, conform noii organigrame a CS Sporting, funcţia de preşedinte este ocupată de Silviu Stănescu, Bogdan Grosu este noul şef al centrului de copii şi juniori, în vreme ce Ciprian Anton va activa pe viitor ca manager sportiv.
L-au luat şi pe Mircea Negru, golgeterul Rapidului
În privinţa lotului de jucători, modificările sunt la fel de spectaculoase. Conducerea clubului a convins deja cinci foşti fotbalişti de bază ai Rapidului să se transfere la Sporting. Este vorba de experimentaţii Dinu Oniu, Florin Apetri, Bogdan Pantea, Claudiu Sevaciuc şi Mircea Negru. Cu asemenea întăriri devine clar pentru toată lumea că Sporting nu va întâmpina probleme să cucerească titlul de campioană judeţeană în acest sezon, meciul decisiv pentru promovarea în Liga a III-a urmând să aibă loc pe 15 iunie, când sunt programate jocurile de baraj. Fotbaliştii lui Ovidiu Ciobanu vor relua pregătirile începând de astăzi, pe stadionul Iţcani.
Juniorii clubului pleacă în cantonament la Plătinoasa
În afară de şedinţele de antrenament propriu zise, sucevenii vor susţine în perioada următoare şi o serie de meciuri test în compania formaţiilor Luceafărul Mihai Eminescu, FC Botoşani, Ceahlăul II Piatra Neamţ şi CSM Paşcani. Referitor la sectorul juvenil, conducerea CS Sporting a perfectat deja un cantonament de o săptămâna la Păltinoasa, acolo unde se vor deplasa fotbaliştii de la selecţionata Under 16, dar şi grupa de juniori B a clubului, care are şanse reale de calificare la turneul zonal.