Confruntat cu mari probleme de efectiv, antrenorul Ioan Radu se chinuie să peticească aşa cum poate lotul Rapidului, în condiţiile în care nici bani pentru achiziţii nu sunt. Pe lângă Ciurlă, Buziuc, Zaremba şi Ţugui, care s-au alăturat deja lotului „ceferist”, la antrenamentele Rapidului sunt aşteptaţi alţi patru tineri jucători. Este vorba de Avrămia, de la Sporting Suceava, şi Bâgu, Viţel şi Barbir, de la LPS Suceava.
Bătăi de cap are tehnicianul sucevean şi din cauza consacraţilor Mircea Negru, Radu Tomescu sau Marius Romaniuc, care au probleme cu prezenţa la antrenamente din cauza serviciului. Tomescu spre exemplu, i-a spus clar antrenorului că nu este dispus să renunţe la serviciu în favoarea fotbalului, pentru că a mai făcut această greşeală o dată. Pentru toţi aceşti fotbalişti, Ioan Radu trebuie să găsească o soluţie de compromis.
În altă ordine de idei, noul tehnician al Rapidului a anunţat că va face toate demersurile pentru ca echipa să beneficieze în această iarnă de un stagiu de pregătire centralizată. „Şi aşa lotul de jucători este cum este. Măcar să putem pune probleme adversarilor la capitolul fizic”, a precizat Ioan Radu.