Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile reunirea lotului Rapidului a fost mutată de pe 10 pe 17 ianuarie, oficialii clubului sperând poate ca peste o săptămână să fie vreme de mânecă scurtă. Este de urmărit şi câţi jucători se vor mai prezenta la reunirea lotului, în condiţiile în care la ultimele meciuri din tur abia se găseau una sau două rezerve pentru a fi trecute pe foaia de arbitraj. În privinţa lotului, mai intervine şi graba inexplicabilă a conducerii clubului de scăpa de jucătorii de perspectivă ai clubului, care ar fi putut constitui scheletul pe care să se construiască noua echipă a Sucevei. Astfel, după Vlad Stănescu şi Florin Plecanciuc, care au fost oferiţi pe tavă Petrolului Ploieşti astă-vară, fără ca în contul clubului să intre vreo sumă de bani, acum se lucrează de zor la înstrăinarea jucătorilor Răzvan Breniuc şi Florin Plămadă. Breniuc va ateriza tot în curtea Petrolului, grupare implicată în lupta pentru promovarea în Liga I, în vreme ce internaţionalul de juniori Florin Plămadă se va prezenta mâine la reunirea „vecinilor” de la FC Botoşani. Chiar dacă cei de la Rapid au făcut totul pentru a ascunde cât mai mult timp această ultimă mutare, confirmarea tratativelor a venit din partea preşedintelui FC Botoşani, Cornel Şfaiţer. „Nu a existat un interes expres al nostru pentru Florin Plămadă. Am fost sunat de la Suceava şi mi-a fost propus acest jucător. Între timp m-am documentat mai bine asupra acestui subiect şi am aflat destule lucruri bune despre Plămadă. În condiţiile în care noi am început încă din urmă cu un an reconstrucţia echipei bazându-ne pe fotbalişti tineri, cred că un jucător talentat în vârstă de 18 ani ar putea să ne fie util, cu atât mai mult cu cât Florin Plămadă face parte şi din echipa naţională de juniori a României”, a declarat conducătorul botoşănenilor.
Dacă va fi văduvit şi de aportul acestor doi jucători, antrenorul Ion Buzoianu nu are altă soluţie decât să-l titularizeze în centrul apărării „ceferiste” pe patronul Costel Bujoreanu, mai ales că oricum acesta s-a antrenat cot la cot cu lotul Rapidului pe toată perioada turului.
Fotbaliştii Sucevei, apreciaţi de către „vecini”
În eventualitatea că va ajunge la FC Botoşani, Florin Plămadă va deveni coechipier cu alţi doi foşti fotbalişti suceveni, este vorba de Tudor Homneac şi Ovidiu Halip, care astă iarnă au ajuns moca în curtea „vecinilor”, după desfiinţarea Cetăţii. Referitor la înregimentarea lui Homneac şi Halip, preşedintele botoşănenilor, Cornel Şfaiţer, consideră că a făcut o afacere bună. „Noi tot timpul am fost inspiraţi când am transferat fotbalişti suceveni. Pe Homneac, spre exemplu, l-am nominalizat între primii 3-4 fotbalişti ai clubului în anul trecut. Daca va scăpa de ghinionul accidentărilor sunt sigur că 2011 va fi cu adevărat anul său. În ce-l priveşte pe Halip, el nu a jucat mereu titular, însă atunci când a intrat pe teren şi-a făcut cu prisosinţă datoria. Ambii sunt jucători tineri, cu potenţial, de care antrenorul Cristi Popovici este foarte mulţumit”, a mărturisit Cornel Şfaiţer.
(11 ian 2011, 15:36:17
LA PAIOSI SUNT ACUM 4 JUCATORI PE CARE SUCEAVA NU A INCASAT NIMIC, BANII CRED CA AU FOST LUATI DE NESIMTITUL SI PENALUL DE ANTON SI JEGUL ASTA DE BUJOREANU.
DACA PRIMARUL LUNGU NU VA LUA NICI O MASURA INSEAMNA CA SI-A LUAT SI EL DREPTUL.