După o lună şi ceva de pauză competiţională, datorată reunirii loturilor naţionale, voleibaliştii Liceului cu Program Sportiv Suceava au reluat antrenamentele la trei zile după Revelion şi vor intra în focul competiţiilor oficiale în această lună, juniori pe 16 ianuarie, iar cadeţii pe 26 ianuarie. Dacă la cadeţi, jucătorii pregătiţi la LPS de Vasile Moşuc nu mai au şanse la turneul semifinal, într-o grupă unde lider este CSŞ Nicu Gane din Fălticeni, la juniori I, sucevenii au şanse de a merge mai departe, după două victorii şi o înfrângere. Pe 16 ianuarie, echipa de juniori I a LPS Suceava va relua campionatul cu primul meci din retur, pe terenul contracandidatei la locul doi, CSŞ Triumf Botoşani, echipă ce are aceleaşi rezultate ca şi sucevenii, înfrângerea fiind chiar pe terenul de la LPS Suceava, scor 2 – 3. Sucevenii mai au de disputat încă un meci restant din tur, în compania echipei CSŞ Topliţa, formaţie ce nu a reuşit să câştige nici un meci în acest sezon al Campionatului Naţional de Volei pentru juniori. Cu toate că şi-a dorit un cantonament, din cauza lipsei banilor, antrenorul Vasile Moşuc va continua pregătirea la Suceava cu ambele loturi, de juniori şi cadeţi. Cadeţii vor reîncepe partidele oficiale la 10 zile după juniori, pe 26 ianuarie, cele două echipe din judeţ aflându-se la poli opuşi în clasamentul seriei A, mai exact CSŞ Nicu Gane Fălticeni pe prima poziţie, în timp ce LPS Suceava ocupă ultimul loc.