Daniel Bălan, suceveanul care face naveta la 10.000 de kilometri de casă

La finalul unui sezon reuşit cu echipa sa de club SKA Energiya Khabarovsk, suceveanul Daniel Bălan a venit să-şi petreacă Sărbătorile de Iarnă acasă. Nu a fost însă un an 2010 deloc facil pentru fostul fotbalist al Stelei şi al naţionalei de tineret a României, care a fost nevoit să lase însoritul Cipru, acolo unde evoluase în ultimele 3 sezoane, pentru a încerca o nouă experienţă, în Extremul Orient, la 10.000 de kilometri de casă!

- După un an petrecut în Rusia, cum caracterizezi fotbalul de acolo?

- Am găsit un nivel competiţional ridicat, cu mult peste aşteptările mele. O spun în cunoştinţă de cauză: eşalonul al doilea din Rusia e la nivelul Ligii I româneşti şi peste prima divizie din Cipru.

- Care ar fi totuşi diferenţele dintre fotbalul din Rusia şi cel din România?

- În Rusia e mult mai multă muncă şi seriozitate, nu am auzit pe nimeni să crâcnească la antrenamente. Fotbaliştii de acolo au o mentalitate mai puternică, nu renunţă niciodată la luptă până nu aud ultimul fluier al arbitrului, chiar dacă adversarii conduc cu scorul de 10-0. Din punct de vedere tehnic românii sunt mai dotaţi, dar la capitolele fizic, forţă şi tactic ruşii sunt cu mult peste. Alergătură e pe primul plan în Rusia, iar cine stă prost la aceşti parametri şi nu bagă nici „materiale” nu are ce căuta acolo.

Diferenţe de fus orar de 8 ore

- Ştiu că o mare problemă pentru fotbaliştii din Rusia o constituie deplasările lungi pentru meciuri şi diferenţele mari de fus orar între destinaţii.

- Într-adevăr asta este o problemă foarte mare. Noi cei de la Khabarovsk, care ne situăm în Extremul Orient, la aproximativ 8.000 de kilometri de Moscova şi la doar 30 de kilometri de China, întâmpinăm cele mai mari dificultăţi în acest sens. În condiţiile în care, în afară de Vladivostok, aproape toate echipele sunt grupate în zona Moscovei, suntem nevoiţi să facem zeci de ore pe drum cu avionul spre localităţi acolo unde fusul orar este diferit şi cu 8 ore faţă de Khabarovsk. E foarte obositor. Dan Petrescu chiar a spus, foarte serios, că ar trebui să facem cerere să jucăm în campionatul Japoniei sau al Chinei.

Despre Dan Petrescu

- Apropo de Dan Petrescu, cum este văzut în Rusia după promovarea în prima ligă cu echipa din Krasnodar?

- E foarte apreciat, a făcut o bună propagandă fotbalului românesc. Imaginaţi-vă că a reuşit această performanţă cu jucători necunoscuţi, aduşi de la echipe fără nume, acolo unde erau mai mult rezerve. Dan Petrescu este un om preocupat încontinuu de meseria sa, are numai fotbalul în cap. Nu degeaba a avut rezultate peste tot pe unde a activat, din punctul meu de vedere este pregătit să antreneze orice echipă din lume.

- Câţi români mai activează în liga a II-a din Rusia în afară de tine.

- Am rămas ultimul mohican, pentru că Gigel Bucur şi Mihăiţă Pleşan au promovat în prima ligă cu echipele lor de club, Kuban Krasnodar şi Volga Nijni Novgorod.

Despre Khabarovsk

- Revenind la locul tău de muncă, spune-mi ce fel de echipă e Energiya, cum e publicul şi oraşul?

- Suntem o echipă de mijlocul clasamentului, greu de bătut. Avem o medie de 8-9.000 de spectatori la meciuri. Publicul este foarte aproape de noi, ne încurajează chiar şi atunci când jocul nostru nu merge aşa cum trebuie. Cât despre Khabarovsk, este un oraş foarte frumos, aerisit, plin de parcuri şi verdeaţă. Are până într-un milion de locuitori.

- Mai sunt şi alţi stranieri în lotul echipei tale?

- Doar un ucrainean, venit de la Metalist Harkov. Restul sunt ruşi, majoritatea din zona Moscovei. Avem însă în lot şi câţiva fotbalişti veniţi sub formă de împrumut de la echipe cu nume din Rusia, precum Zenit Sankt Petersburg sau Rubin Kazan.

- Pornind de la nivelul fotbalului practicat de echipa ta club, pe unde s-ar situa Energiya dacă ar activa în fotbalul românesc?

- Fără discuţii, Energiya e o echipă de prima jumătate a clasamentului în Liga I. Kuban Krasnodar, în schimb, s-ar bate liniştit pentru titlu.

Şi-a prelungit contractul pentru un an şi jumătate

- Tu personal cum eşti privit în Rusia, sunt mulţumiţi oamenii de acolo de tine?

- Eu zic că mi-am făcut treaba cum se cuvine. Drept răsplată, conducerea clubului mi-a propus prelungirea contractului pentru două sezoane, însă eu am ales să semnez doar pentru încă un an. Am fost băiat serios şi mi-am văzut de treaba mea şi de aceea preşedintele clubului ţine foarte mult la mine.

- Trăieşti acum la celălalt capăt al lumii, la 10.000 de kilometri de casă. Ţi-a fost greu să te acomodezi?

- Anul care-a trecut a fost foarte greu, pentru că am stat singur. Cum nu prea puteam să socializez pentru că nu ştiam limba rusă, am resimţit şi mai mult absenţa familiei. Acum însă voi pleca însoţit de soţie şi de fetiţa mea Daria, în vârstă de 7 luni şi îmi va fi cu mult mai uşor.

- Ştiu că ai revenit în România de aproximativ o lună, cum ţi-ai petrecut vacanţa de iarnă?

- Am stat la Suceava, alături de cei dragi. Am fost plecat atâta timp departe de cei dragi şi am vrut să recuperez. Oricum, în ianuarie îmi voi lua din nou valiza în spinare. Pe 10 avem programată reunirea lotului la Moscova, după care vom pleca direct în primul stagiu de pregătire, în Antalya.

Crede că mai poate juca 4-5 ani

- Ai deja 31 de ani, până la vârstă ai de gând să mai joci?

- Sincer, la modul cum mă pregătesc, pot să joc liniştit încă 4-5 ani. Sper ca până atunci să se construiască o echipă cel puţin de liga a doua la Suceava, pentru că visul meu este să-mi închei cariera pe Areni, acolo unde am făcut primii paşi în fotbal.

- Ai în plan să evoluezi la un nivel înalt până la vârsta de 36 de ani, însă puţini îşi mai amintesc că în urmă cu 7 ani, pe când jucai la Steaua, ai suferit o accidentare groaznică, care a fost cât pe ce să-ţi încheie cariera prematur.

- A fost o perioadă groaznică pentru mine, am fost nevoit să stau 3 ani pe tuşă într-un moment în care cariera mea era în ascensiune şi am făcut operaţii peste operaţii. Nimeni în afară de mine nu mai credea că o să mai păşesc pe un teren de fotbal vreodată. M-a maturizat foarte mult acel moment de răscruce din viaţa mea. Am devenit mult mai disciplinat şi responsabil. Chiar şi acum, la 31 de ani rămân câte o oră după fiecare antrenament ca să lucrez individual şi la sala de forţă.

- Ce ţi-ai propus să faci după ce îţi vei agăţa ghetele în cui?

- Sunt hotărât să îmbrăţişez cariera de antrenor. Îmi place foarte mult această meserie şi sunt foarte hotărât să reuşesc în branşa tehnicienilor.