Echipa secundă de handbal a Universităţii Suceava a încheiat anul calendaristic cu o victorie pe teren propriu, scor 33 – 29, în faţa celor de la Universitatea Galaţi. Aceasta a fost ultima etapă din acest an în Divizia A şi penultima din returul I, competiţia urmând să se reia pe 29 ianuarie 2011. Prima repriză a meciului a fost controlată în totalitate de suceveni, care au beneficiat şi de aportul a trei jucători de la prima echipă, mai exact Ţuţu, Acatrinei şi Matei Şerban. Dacă la pauză aveau un avans de cinci goluri, scor 19 – 14, în repriza secundă, handbaliştii suceveni au turat mai puţin motoarele şi pe fondul unei stări generale de relaxare prematură, oaspeţii s-au apropiat chiar şi la un gol, dar n-au reuşit egalarea, astfel că după cele 60 de minute de joc, Universitatea II s-a impus cu 33 – 29.
În urma acestei victorii, universitarii suceveni, pregătiţi de antrenorul Răzvan Bernicu, au trecut pe prima poziţie a clasamentului, după ce liderul din etapa trecută a pierdut acasă cu Politehnica Iaşi, scor 24 – 26.
În meciul cu Universitatea Galaţi, de la echipa locală au reuşit să marcheze sportivii Acatrinei, Ţuţu şi Roşu, câte şase goluri fiecare, Bahan şi Şuhan, câte patru goluri, Dumitraş, Târzioru şi Buga, câte două goluri, iar Negru un singur gol.
Clasamentul seriei I din Divizia A
1. Universitatea II Suceava 11 8 0 3 329 293 16
2. HC Vaslui 12 7 1 4 333 328 15
3. Universitatea Galaţi 11 6 1 4 290 252 13
4. Politehnica Iaşi 11 5 1 5 268 271 11
5. CSM Focşani 2007 11 3 3 5 264 268 9
6. LPS Piatra Neamţ 11 4 0 7 248 291 8
7. Ştiinţa II Bacău 11 3 0 8 173 202 0*
* Echipă penalizată cu 6 puncte pentru nerespectarea cerinţei de vârstă