CS Universitatea II Suceava a fost învinsă în deplasare de Ştiinţa II Bacău, într-un meci contând pentru etapa a X-a a Diviziei A de handbal masculin. După o primă repriză foarte bună pe care au încheiat-o în avantaj, scor 21-19, handbaliştii pregătiţi de Răzvan Bernicu au cedat ritmul în partea secundă, băcăuanii impunându-se la final cu scorul de 41-35. Chiar dacă i-au avut în teren şi pe Zvanciuc şi Matei, de la prima echipă, sucevenii au pierdut pe fondul lipsei de concentrare şi al ratărilor incredibile din repriza secundă.
Rezultate consemnate în etapa a X-a a seriei A:
Ştiinţa II Bacău – CSU II Suceava 41-35
LPS Piatra Neamţ – HC Vaslui 27-34
Clasament
1. HC Vaslui 9 7 0 2 262-251 14
2. U Galaţi 8 4 1 3 209-174 9
3. Poli Iaşi 8 4 1 3 202-199 9
4. CSU II Suceava 8 4 0 4 251-249 8
5. CSM Focşani 7 2 2 3 160-161 6
6. LPS Piatra Neamţ 9 3 0 6 211-251 6
7. Ştiinţa Bacău 9 3 0 6 179-189 2*
*echipă penalizată cu 4 puncte pentru nerespectarea cerinţelor de vârstă