Revenită în sala Unirea, după ce aceasta a fost modernizată şi omologată pentru prima divizie, echipa de volei a CSMU LPS Suceava a bifat sâmbătă o nouă înfrângere, 0 – 3 la seturi, în faţa celor de la CS Unirea Dej. Ca şi la Cluj, în etapa trecută, elevii antrenorului Victor Pancu au început bine primul set al partidei şi au jucat de la egal la egal cu mult mai valoroasa echipă oaspete, până la scorul de 18 – 18, când au început greşelile de serviciu, dar şi atacurile date afară, Unirea Dej câştigând cu 25 – 18. Fără Giurcă în teren, jucător ce nu a putut veni la meci din cauza problemelor profesionale, echipa locală a început bine şi setul doi, dar pe parcurs a comis din nou multe greşeli, mai ales la serviciu, lipsa experienţei în prima divizie pentru majoritatea jucătorilor din lot spunându-şi cuvântul. Oaspeţii au câştigat meciul după ce s-au impus în seturile doi şi trei la acelaşi scor, 25 – 17. După şase meciuri jucate în acest sezon al Diviziei A1, echipa locală de volei rămâne în continuare pe ultimul loc în clasament, fără nici un set câştigat.
„Am jucat mai bine decât de obicei, dar am întâlnit o echipă mult mai bine sudată decât ceilalţi adversari, ce a terminat anul trecut pe locul patru şi joacă în cupele europene. La 18-18 în primul set ne-am blocat din nou şi am ratat servicii şi am dat atacurile afară. Din păcate avem în lot doar un jucător care a mai evoluat în prima divizie şi lipsa de experienţă la acest nivel îşi spune cuvântul. Noi am vrut să facem o echipă mult mai competitivă, dar dacă nu au fost bani să aducem trei jucători cu experienţă, în acest moment nu putem decât să ne pregătim în continuare pentru a creşte în valoare şi pentru a spera mai mult”, a declarat antrenorul Victor Pancu.
Tehnicianul sucevean a mai adăugat că dacă se vor găsi bani pentru a aduce trei jucători cu experienţă, în pauza dintre tur şi retur, datele problemei s-ar schimba total şi şansele de a rămâne în prima divizie vor fi mult mai mari.
În următoarea etapă, CSMU LPS Suceava va juca la CSMU Craiova, echipă ce în etapa de sâmbătă a reuşit să câştige la U Cluj, cu 3 – 2 la seturi.