În cursul acestei săptămâni, gruparea Danalis Zvoriştea s-a retras oficial din campionatul Ligii a IV-a din cauza problemelor financiare. Finanţatorul Liviu Bărbosu a vrut să lase echipa pe mâna Consiliului Local din Zvoriştea, dar în condiţiile în care primarul Constantin Barariu n-a vrut să se implice în nici un fel, soarta lui Danalis a fost practic pecetluită. Conform regulamentului în vigoare, deoarece retragerea din campionat s-a produs înainte de finalul turului, toate rezultatele obţinute de echipele de seniori şi de juniori ale grupării din Zvoriştea în sezonul 2010-2011 au fost anulate. Aflând neplăcută veste, fotbaliştii aflaţi sub contract cu Danalis au început deja să migreze spre alte zări. Astfel, Bogdan Fratea, Iurie Masliuc, Eusebiu Burda, Gheorghe Covaliu şi Andrei Toma s-au înţeles cu Sporting Suceava, în vreme ce Iulian Istrate, Bogdan Munteanu, Bogdan Lupu sau Alexandru Dragomir s-au transferat la Steaua Dumbrăveni.
Iată cum arată în prezent clasamentul seniorilor de la Liga a IV-a după retragerea din campionat a grupării Danalis Zvoriştea:
1. Bucovina Frătăuţii Noi 12 9 1 2 34-10 28
2. Foresta Mălini 12 8 2 2 41-14 26
3. Sporting Suceava 12 7 5 0 33-15 26
4. Dorna Vatra Dornei 12 8 1 3 35-10 25
5. Foresta Moldoviţa 12 6 4 2 34-18 22
6. CS Gura Humorului 12 9 2 1 34-13 21
7. Rapid CFR II Mihoveni 12 5 3 4 37-20 18
8. Unirea Boroaia 12 6 0 6 27-28 18
9. Minerul Iacobeni 12 5 2 5 26-31 17
10. FC Marginea 13 5 1 7 23-25 16
11. Steaua Dumbrăveni 13 4 3 6 13-20 15
12. Viitorul Liteni 13 4 1 8 22-25 13
13. Zimbrul Siret 12 4 1 7 17-27 13
14. Bucovina Rădăuţi 12 4 1 7 19-41 13
15. Voinţa Stroieşti 13 1 4 8 16-34 7
16. Florconstruct Pătrăuţi 12 1 0 11 13-49 3
17. Rarăul Câmpulung Moldovenesc 12 2 1 9 10-54 -5
Notă: CS Gura Humorului a început campionatul cu o penalizare de 8 puncte iar Rarăul Câmpulung Moldovenesc cu o penalizare de 12 puncte!