Miercuri seară, într-un meci contând pentru etapa a VII-a, Global Instal a produs cea mai mare surpriză din actuala ediţie a Campionatului Municipal de Minifotbal, învingând cu scorul de 1-0 pe una din marile favorite la câştigarea trofeului, Revine, grupare care are în lot mai multe foste glorii ale fotbalului sucevean, ca Mihai Guriţă, Ovidiu Ciobanu, Dorel Bernard, Nae Grosu, Adrian Beldiman sau Constantin Siminiceanu. Chiar dacă au dominat copios ostilităţile din teren, trecându-şi în cont 5 bare şi două lovituri de pedeapsă ratate, cei de la Revine au trebuit să se recunoască până la urmă învinşi, graţie golului marcat de Grigoruţă, la una din rarele acţiuni de atac ale adversarilor. Un aport important în succesul celor de la Global Instal l-a avut şi portarul Bidalah ale cărui intervenţii i-au exasperat pe adversari.
Global Instal a bifat astfel a doua victorie din actuala ediţie de campionat, în vreme ce Revine rămâne pe locul 6, cu 9 puncte, dar cu un meci mai puţin disputat.
Global Instal: Bidalah, Toma, Rotari, Dumbrăveanu, Căluşeru, Mleşniţă, Ghiuţă, Grigoşiţă, Policiuc, Coghiu, Hriţan, Grigoruţă.
Revine: Botezatu, Bernard, Gugianu, Tudoreanu, Romaşcanu, Guriţă, Grosu, Siminiceanu, M. Ciobanu, David, Ov. Ciobanu, Beldiman, Trandafir.
( 5 nov 2010, 19:44:49