Sportivii clubului sucevean de karate „KITA” au participat zilele trecute, la Piatra Neamţ, la un turneu dotat cu Cupa Ceahlăul Kaminari, competiţie la care au fost prezenţi nu mai puţin de 170 de participanţi de la mai multe cluburi din ţară. Această cupă a avut drept scop rularea şi verificarea unui număr cât mai mare de sportivi în vederea pregătirii şi selecţiei pentru campionatele naţionale, europene şi mondiale de Karate Tradiţional Fudokan Shotokan. Competiţia s-a desfăşurat pe două probe, tehnică (kata) şi luptă (kumite), dar şi la toate categoriile de vârstă, de la copii de 6 ani până la seniori, sucevenii reuşind în final să câştige nouă medalii, din care patru de aur, una de argint şi patru de bronz. Dintre componenţii clubului sucevean „KITA”, cea mai bună evoluţie a avut-o Ecaterina Nichitoi, care are 17 ani şi a luat două medalii de aur la luptă şi la tehnică, dar şi Antonia Macovei, sportivă în vârstă de 7 ani care a câştigat o medalie de aur în proba de luptă şi una de bronz la tehnică. În acelaşi concurs, Ovidiu Oniciuc, de 8 ani a ocupat prima poziţie la luptă, Teodora Leonte, la 9 ani, bronz la luptă, Andreea Axintoaie, de 8 ani a reuşit două medalii, argint la luptă şi bronz la tehnică, Bogdan Câmpan, de 12 ani a câştigat bronzul la luptă.
“A fost o bună ocazie pentru a vedea nivelul de pregătire al sportivilor din cadrul cluburilor şi pentru a analiza evoluţia fiecăruia în condiţiile unei competiţii. Acest concurs a fost binevenit pentru că a dat posibilitatea unor sportivi aflaţi la începutul carierei să se acomodeze cu atmosfera întrecerii dintre sportivi şi să anuleze eventualul trac ce l-ar putea avea întrând direct în campionatele naţionale, iar pe de altă parte, pentru cei mai vechi să acumuleze experienţe noi pentru competiţiile oficiale” a mai declarat instructorul FRKT, centură neagră, Anamaria Lomicovschi.