Comisia de Disciplină a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Suceava a dat meci pierdut cu 3-0 echipei Rapid CFR II Mihoveni şi a aplicat clubului şi o amendă de 1.500 de lei. Măsurile disciplinare au fost luate după ce formaţia l-a utilizat pe jucătorul Gavriloaia, care nu avea drept de joc, deoarece împrumutul său de la LPS la Rapid CFR expirase din data de 30 iunie 2010 şi nu a fost reînnoit. Ca atare, partida de etapa trecută, încheiată pe teren cu scorul de 7-2 pentru Rapid CFR II Mihoveni a fost omologată cu scorul de 3-0 pentru gazdele acelui joc, Bucovina Rădăuţi.
În toată această afacere surprinde inconştienţa de care au dat dovadă conducătorii formaţiei Rapid CFR Suceava, care ştiau situaţia portarului Gavriloaia, dar l-au folosit inclusiv în câteva partide din Liga a III-a. Başca, l-au mai lăsat să joace şi pentru echipa a doua a clubului, care activează în Liga a IV-a.
Este, dacă vreţi, încă o mostră a managementului incalificabil al formaţiei la care Costel Bujoreanu se declară imaculat, dar care în realitate este omul care are toată răspunderea pentru ce se petrece la club. Câţiva cititori mi-au sugerat să-l întreb pe Costel Bujoreanu în ce condiţii au plecat în vară câţiva jucători tineri legitimaţi la Rapid CFR Suceava la Ploieşti sau Galaţi. Iar dacă memoria îi joacă feste am să-i spun eu că este vorba de Plecanciu, Stănescu şi Plămadă, toţi la Petrolul Ploieşti, cu menţiunea că ultimul a fost împrumutat să joace la Suceava, precum şi de Duman, ajuns la Oţelul II Galaţi. Întrebarea a fost adresată, aştept acum şi răspunsul lui Costel Bujoreanu. Rămâne de văzut în ce calitate va vorbi, de jucător, sponsor, prieten al celor de la Rapid CFR Suceava sau de simplu chibiţ.
Excludere din viaţa sportivă pentru Bercea
Tot ieri, Comisia de Disciplină a AJF Suceava a decis suspendarea din viaţa sportivă a lui Dănuţ Constantin Bercea, în vârstă de 41 de ani, de la Forestierul Frumosu. Acesta l-a lovit dur pe Liviu Badea, un jucător în vârstă de 23 de ani de la FC Pojorâta, trimiţându-l direct în spital cu fractură. Aurel Daicu, preşedintele AJF Suceava, a precizat că agresorul nici măcar nu s-a prezentat în faţa Comisiei de Disciplină, iar soluţia de suspendare a fost una logică. „Avea carnetul plin de sancţiuni şi altă decizie nu se putea lua. Băiatul care se află în spital poate să-l acţioneze în judecată pe cale civilă pentru a-şi recupera banii pe care i-a cheltuit”, a spus Daicu. Şi în acest caz apare o întrebare. De ce a aşteptat Comisia de Disciplină a AJF Suceava să se ajungă aici şi nu a luat măsuri mai din timp, dacă tot avea Bercea un cearşaf de sancţiuni? La 41 de ani, domnilor de la AJF Suceava, credeţi că pe Bercea îl mai interesează că l-aţi suspendat pe viaţă din activitatea sportivă? Oricum, nu m-ar mira ca peste 1-2 ani să-l vedem antrenor pe la vreo echipă cu vreo altă victimă la activ.