Echipa a doua a Universităţii Suceava a reuşit sâmbătă să obţină cea de-a treia victorie din acest sezon din patru meciuri disputate, de această dată pe teren propriu în faţa celor de la CSM Focşani 2007, scor final 36 – 23. Prima repriză a fost una destul de echilibrată, în care oaspeţii au ţinut ritmul impus de suceveni până aproape de pauză, Universitatea II intrând la vestiare cu un avantaj de patru goluri, scor 17 – 13. Aportul a trei jucători de la prima echipă, Ţuţu, Zvanciuc şi Matei, s-a simţit din plin în partea a doua a jocului, când sportivii conduşi de pe bancă de antrenorul Răzvan Bernicu au controlat ostilităţile şi au câştigat la 13 goluri, scor final 36 – 23.
Directorul tehnic al Clubului Sportiv Universitatea Suceava, Petru Ghervan, este de părere că studenţii au câştigat acest meci ajutaţi de aportul celor trei jucători de la prima echipă, care au mărit forţa de joc a echipei, dar şi a evoluţiei destul de bune, mai ales a celor mai tineri din lot, un exemplu fiind Adrian Târzioru, care este junior, în clasa 11-a la LPS Suceava, şi a fost adus de la Piatra Neamţ.
„În acest meci, jucătorii foarte tineri pe care i-am adus şi promovat la această echipă au confirmat calităţile pe care le-am văzut atunci când ne-am hotărât să-i transferăm. În continuare vom face toate demersurile ca aceşti jucători să poată evolua atât la juniori, cât şi la seniori”, a declarat Petru Ghervan.
Pentru Universitatea II au evoluat: Spiridon, Drăghici, Buga, Ţuţu (6), Matei (3), Zvanciuc (3), Grigoraş (3), Ţigănaş (1), Camilar (1), Smeu (2), Bahan (7), Roşu (6), Petrea (1) şi Târzioru (3). În celelalte meciuri ale seriei I din Divizia A, HC Vaslui a trecut pe teren propriu de Universitatea Galaţi cu 26-25, Ştiinţa II Bacău – LPS Piatra Neamţ 29-25, în timp ce Politehnica Iaşi a stat.
În următoarea etapă, echipa a doua a sucevenilor va evolua în deplasare, la Universitatea Galaţi.
Clasamentul seriei I din Divizia A
1. HC Vaslui 5 4 0 1 140 – 136 8
2. Universitatea II Suceava 4 3 0 1 125 – 110 6
3. Politehnica Iaşi 4 2 1 1 91 – 81 5
4. Ştiinţa II Bacău 4 2 0 2 96 – 97 3
5. CSM Focşani 2007 4 1 1 2 101 – 110 3
6. Universitatea Galaţi 4 1 0 3 111 – 97 2
7. LPS Piatra Neamţ 5 1 0 4 126 – 159 2