Echipa de handbal a Universităţii Suceava a început noul sezon al Ligii Naţionale cu o victorie pe terenul nou promovatei CSM Oradea, după ce s-a impus cu scorul de 34 – 22, la pauză 19 – 14. Începutul de partidă a fost unul destul de echilibrat, astfel că după şase minute de joc cele două echipe se aflau la egalitate, scor 5 – 5. Elevii lui Leonard Bibirig s-au instalat mai apoi la cârma joocului distanţându-se chiar şi la opt goluri în minutul 25, scor 18 – 10. Până la pauză, gazdele au recuperat din handicap şi au intrat la vestiare la cinci goluri în spatele sucevenilor, scor 19 – 14. Partea a doua a jocului a aparţinut în totalitate Universităţii, care şi-a mărit avantajul la 10 şi mai apoi pe final la 12 goluri, scor final 34 – 22. La finalul partidei, directorul tehnic al echipei universitare, Petru Ghervan a ţinut să aprecieze efortul depus de studenţi, dar şi jocul bun al acestora.
„Am făcut câteva greşeli din dorinţa de a înclina foarte repede balanţa în favoarea noastră, dar băieţii merită felicitări, atât pentru rezultat cât şi pentru faptul că au înţeles că dacă dau totul pe teren pot să câştige în faţa oricărui adversar din campionat. După părerea mea în acest an ne vom lupta pentru locul cinci cu Universitatea Cluj şi HC Odorhei”, a menţionat Petru Ghervan.
În meciul de la Oradea, pentru Universitatea, cel mai bun marcator a fost pivotul Ilieş, cu şapte reuşite, urmat de Ciubotariu cu şase goluri, Dediu(5), Gavriloaia(3), Pancu, Mitrea, Şeban, Bursuc şi Adomnicăi, cu câte două goluri fiecare, în timp ce Chiruţ, Zvanciuc şi Şoldanescu au marcat câte un gol.
În celelalte meciuri ale acestei prime etape s-au înregistrat următoarele rezultate, Energia Pandurii Târgu Jiu- Steaua Bucuresti 31-26 (16-14), Minaur Baia Mare- Ştiinţa Bacău 25-23(11-11), Universitatea Transilvania Cluj - CSM Bucureşti 33-29(16-14), Politehnica Timişoara- CSM Satu Mare 32-25 (14-13), HC Odorhei- UCM Reşiţa 31-30 (18-15) şi Dinamo Braşov-HCM Constanţa 27-32 (11-15). În următoarea etapă, Universitatea va juca miercuri, pe teren propriu în compania celor de la CSM Satu Mare, iar sâmbătă în deplasare, la Pandurii Târgu Jiu.