Clubul Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei şi directorul acestei instituţii, Octavian Pungovschi, au intrat în colimatorul Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST). O echipă de control formată din trei persoane a descălecat marţi la Vatra Dornei şi îşi va încheia verificările astăzi. Concluziile preliminare nu sunt deloc favorabile lui Octavian Pungovschi, care transformase instituţia într-un soi de moşie personală, ridicată pe bază de cumetrii şi interese care de care mai străine cu sporturile care trebuiau promovate. De altfel, nici trecutul directorului Clubului Sporturilor de Iarnă nu era dintre cele care să-l recomande pentru a conduce o astfel de instituţie, dar probabil că susţinătorii săi politici au refuzat să se intereseze pe cine pun la conducere. Un subiect mediatizat intens şi în „Monitorul de Suceava” şi pe care echipa de control a ANST îl verifică este cadoul pe care Octavian Pungovschi i l-a făcut primarului din Cârlibaba. Este vorba de tunurile de zăpadă care au fost atribuite în urmă cu câţiva ani Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei şi care au fost date fără acceptul nimănui primarului din Cârlibaba.
Alte posibile nereguli sunt în privinţa startului pentru bob şi skeleton înfiinţat în parcul municipiului Vatra Dornei. Investiţia s-a ridicat la peste 3 miliarde de lei vechi şi se pare că a fost făcută fără avizul ANST, precum şi fără aprobarea Primăriei Vatra Dornei. O altă investiţie, derulată prin proiectul „Sanie pe stradă”, s-a făcut pe un teren privat care i-ar aparţine unei rude a lui Pungovschi.
Medicamentele decontate de directorului Clubului Sporturilor de Iarnă pentru sportivi constituie un alt subiect al controlului, existând suspiciuni că oamenii nu prea au văzut cum arată aceste stimulente. De asemenea, Octavian Pungovschi este bănuit că a oprit ilegal bani din salariile unor angajaţi ai instituţiei, dar şi că a girat deplasări suspecte în străinătate. Reprezentanţii ANST mai verifică şi deconturile depuse pe instituţie, costurile de întreţinere şi reparaţie a maşinilor, precum şi casările suspect de rapide pentru materialele sportive din dotarea Clubului Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei.
Demn de reţinut este şi faptul că instituţia îşi desfăşoară activitatea într-o clădire aparţinând Consiliului Judeţean Suceava, pe care şefii Clubului Sporturilor de Iarnă au uitat s-o mai întreţină.