La finalele Campionatului Naţional de tir sportiv au participat şi doi sportivi suceveni, Andrei Paicu şi Romulus Niţă, care au concurat în proba de pistol liber 50 de metri. Fără o experienţă competiţională deosebită datorată faptului că s-au aflat pentru prima dată la startul unei competiţii de un asemenea nivel, sucevenii legitimaţi la clubul Comando din Solca nu s-au făcut de râs, ambii izbutind să se claseze la final în Top 20 în întrecerea naţională. „Am fost extrem de mulţumit de modul în care s-au comportat sportivii noştri. Rezultatele lor au fost remarcate de secretarul general al Federaţiei Române de Tir Sportiv, de antrenorul federal şi de multiplul campion european, mondial şi olimpic Sorin Babii, care are toate şansele să vină la conducerea federaţiei la următoarele alegeri. De asemenea, nu trebuie neglijat aspectul că sportivii Andrei Paicu şi Romulus Niţă au suportat toate cheltuielile legate de transport, masă şi cazare pentru acest concurs”, a declarat antrenorul clubului Comando Solca, Ştefan Buiucliu.