Într-o şedinţă extraordinară la care au participat şi delegaţii echipelor din Ligile a IV-a şi V-a, Biroul Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal a stabilit o serie de norme ce urmează să fie aplicate începând din sezonul viitor.
O primă noutate ar fi aceea că, începând din ediţia de campionat 2010-2011, Liga a IV-a va număra 18 echipe, cu două mai mult decât până acum. Astfel, în condiţiile în care Foresta Mălini a promovat în eşalonul trei, iar FC Pojorâta, Steaua Dumbrăveni şi Releul Mihoveni au retrogradat în Liga a V-a, tabloul Ligii a IV-a a fost completat cu nou promovatele Bucovina Frătăuţii Noi, Voinţa Stroieşti, Zimbrul Siret şi Arinul Dorna Arini, dar şi cu CS Gura Humorului şi Rarăul Câmpulung Moldovenesc, formaţii considerate retrogradate din Liga a III-a. Din cauză că nu şi-au îndeplinit baremul în sezonul recent încheiat, humorenii şi câmpulungenii vor începe însă campionatul cu un deficit de 15 şi respectiv 23 de puncte!
În ceea ce priveşte ora de disputare a partidelor, nu se va mai juca de la 11.00 (juniorii) şi de la 13.00 (seniorii), ca până acum, ci de la 16.00 şi 18.00, urmând ca ora de începere a partidelor să se mai modifice pe parcurs, odată cu apropierea lunilor de iarnă. De asemenea, începând din toamnă, echipele de Liga a IV-a nu mai au obligativitatea să joace cu juniori în teren, însă vor trebui să utilizeze pe toată durata partidelor trei jucători cu vârsta mai mică de 21 de ani. S-a mai stabilit ca sezonul 2010-2011 al Ligii a IV-a să debuteze pe data de 8 august, iar întrecerea Ligii a V-a două săptămâni mai târziu, pe 22 august. Grupările din cel de-al cincilea eşalon vor intra însă în febra meciurilor oficiale încă din 15 august, când va avea loc Turul I al Cupei României la fotbal – Faza judeţeană.
Şi antrenorii din Liga a IV-a trebuie să fie posesori de licenţă!
Ca urmare a creşterii manifestărilor violente pe stadioanele judeţului, Biroul Executiv al AJF a decis că se impune o înăsprire a pedepselor pentru încălcarea eticii sportive. Astfel, se vor dicta suspendări îndelungate şi amenzi drastice jucătorilor şi oficialilor echipelor care se fac vinovaţi de jigniri, lovire sau vătămări corporale.
„Trebuie neapărat ca de pe terenurile de fotbal să dispară ura şi indisciplina. Suntem mai decişi ca niciodată să tăiem în carne vie, să nu mai păsuim în nici un fel actele de huliganism. Ca urmare, am scos din regulament şi articolul referitor la mult discutata cauţiune, care dădea posibilitatea echipelor să folosească în meciul următor un fotbalist penalizat cu cartonaş roşu, dacă se plătea o anumită sumă de bani”, a declarat preşedintele AJF Suceava, Aurel Daicu, care a mai anunţat că au crescut semnificativ amenzile şi în privinţa neprezentărilor.
Începând din sezonul viitor, grupările de Liga a IV-a sunt obligate să aibă pe bancă antrenori posesori ai Licenţei C şi să încheie convenţii civile cu aceştia. Tehnicienii care nu posedă deocamdată această calificare au termen până în pauza de iarnă să absolvească cursurile respective, urmând ca echipele care nu respectă această regulă nouă instaurată de FRF să fie mai întâi amendate, apoi depunctate, urmând să se ajungă chiar până la excluderea din competiţie.