Jucătorii Forestei Mălini au sărbătorit victoria în dauna campioanei judeţului Iaşi şi calificarea istorică în eşalonul trei al fotbalului românesc la restaurantul Canay din Vadu Moldovei. „A fost ceva extraordinar. Am reuşit cu toţii să ne detaşăm de meci şi stresul de care am avut parte în săptămânile premergătoare confruntării decisive cu Rapid Dumeşti. Sincer, nu prea credeam că o să câştigăm acest meci, pentru că prea nu ne dădea nimeni nici o şansă. Ieşenii, care sunt la al doilea an consecutiv când pierd la barajul pentru promovare nici nu concepeau să se împiedice de noi, poate şi de aceea erau atât de supăraţi la final”, a declarat antrenorul-jucător al Forestei, Andrei Aileni. La petrecerea de după joc fotbaliştii din Mălini au fost onoraţi cu prezenţa de către primarul Petru Nistor, omul care a stat la baza realizării acestei frumoase performanţe. Cu acest prilej, edilul din Mălini i-a asigurat pe jucători că vor intra în posesia ultimului salariu şi a primei de victorie de 500 lei cuvenită victoriei cu Dumeştiul până cel târziu la sfârşitul săptămânii viitoare.
Odată ce încep însă să se stingă ecourile acestei mari victorii, lumea începe să se întrebe ce se va întâmpla cu Foresta Mălini în continuare, dacă se vor găsi fondurile necesare pentru ca echipa să evolueze cu succes în eşalonul trei al fotbalului românesc. „E greu de spus ce se va întâmpla pe viitor. Suntem hotărâţi să luăm în considerare orice variantă”, s-a limitat să declare pe această temă Andrei Aileni.
O variantă destul de futuristă ar fi ca Foresta să evolueze în Liga a III-a la Mălini. Pentru acest lucru însă, ar trebui aduse unele modernizări arenei din localitate, fiind necesară şi o extindere importantă a suprafeţei de joc. O altă soluţie ar fi mutarea echipei la Fălticeni, însă aici există un impediment major, şi anume faptul că primarului Vasile Tofan nu-i place fotbalul. Dacă pică varianta Fălticeni, în ecuaţie ar mai putea intra Vatra Dornei sau chiar Suceava.