Într-un meci contând pentru etapa a XXXII-a a Ligii a III-a, Rapid Suceava a învins pe terenul grupării Dunărea II Galaţi cu scorul de 2-0 (0-0). Alb-vişiniii au repurtat prima victorie în deplasare din acest retur la capătul unui meci pe care l-au controlat de la un capăt la celălalt. Cu toate acestea, tabela de marcaj s-a încăpăţânat să rămână neschimbată până la pauză, iar principalii vinovaţi de acest lucru au fost fotbaliştii Rapidului, care au ratat din toate poziţiile. Totul a intrat însă în normal la 6 minute de la reluare, când Oniu a luat o acţiune pe cont propriu de la mijlocul terenului şi s-a dus cu mingea până în poarta adversă. Atacantul Şuleru a adus liniştea în tabăra suceveană în minutul 78, cu un lob de efect din afara careului de 16 metri.
Rapid a evoluat în alcătuirea Gavriloaia – Pantea, Sevaciuc, Plecanciuc, Spătar – Jalbă, Roman, Apetri, Oniu – Negru, Şuleru. Au mai intrat Azaharioaei, Stănescu, Breniuc şi Duman.
Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a XXXII-a:
Dunărea II Galaţi – Rapid Suceava 0-2
Poli II Iaşi – Aerostar Bacău 0-2
Willy Bacău – Ceahlăul II Piatra Neamţ 1-2
CSM Focşani – Petrotub Roman 1-0
Pambac Bacău – Cetatea Târgu Neamţ 0-1
CS Gura Humorului – CS Panciu 0-3
Sporting II Vaslui – CF Brăila 0-8
Politehnica Galaţi – Oţelul II Galaţi 0-0
CSM Paşcani stă.
Clasament
1. CF Brăila 30 23 6 1 82-15 75
2. CS Panciu 30 20 3 7 60-30 63
3. Petrotub Roman 30 18 7 5 64-26 61
4. Politehnica II Iaşi 30 16 5 9 50-33 53
5. Ceahlăul II Piatra Neamţ 31 15 5 11 44-41 50
6. Rapid CFR Suceava 30 15 3 12 54-39 48
7. Willy Bacău 30 15 3 12 57-47 48
8. Politehnica Galaţi 30 13 6 11 46-44 45
9. Oţelul II Galaţi 31 13 4 14 46-34 43
10. Cetatea Târgu Neamţ 30 12 6 12 42-46 42
11. Aerostar Bacău 30 13 2 15 48-43 41
12. CSM Focşani 30 11 8 11 32-31 41
13. Pambac Bacău 30 11 6 13 41-46 39
14. CSM Paşcani 30 11 4 15 38-47 37
15. Dunărea II Galaţi 30 5 4 21 20-62 19
16. Sporting II Vaslui 30 4 4 22 24-97 16
17. CS Gura Humorului 30 2 2 26 8-75 8