După o serie de şapte victorii consecutive în returul Ligii Naţionale de handbal, echipa locală CS Universitatea Suceava a încheiat ieri campionatul 2009 – 2010 cu o înfrângere pe terenul vicecampioanei UCM Reşiţa, scor 27 – 36, asta după ce la pauză gazdele conduceau cu scorul de 19 – 12. Faţă de partidele trecute, studenţii au avut la Reşiţa o evoluţie mai modestă în teren, mai ales la capitolul concentrare, acolo unde lipsa unei mize şi-a spus cuvântul. Elevii antrenorului Leonard Bibirig au terminat acest campionat pe poziţia a şasea în clasamentul Ligii Naţionale, făcând un retur de excepţie în care au câştigat zece partide din cele 13 disputate.
„La Reşiţa am făcut un meci mai puţin reuşit, lipsa mizei spunându-şi cuvântul la concentrarea jucătorilor din teren, atât în atac, cât şi în apărare. După seria victoriilor obţinute în acest retur mă aşteptam şi la un rezultat negativ, dar sper ca în Cupa României să evoluăm cu o altă atitudine, mai ales în primul meci, cu Târgul Jiu. Ţin să-i felicit pe jucători pentru sacrificiile pe care le-au făcut în acest sezon, dar şi pentru dăruirea de care au dat dovadă în teren, mai ales în returul de excepţie, acolo unde au câştigat zece din cele 13 meciuri disputate”, a declarat antrenorul Leonard Bibirig.
Miercuri, studenţii vor participa la Cupa României ce are loc la Braşov, acolo unde în primul meci vor întâlni ocupanta locului trei în clasament, Pandurii Târgu Jiu.