Biroul de Urgenţă al Asociaţiei Judeţene de Fotbal a convocat ieri la sediul de la stadionul Areni toate formaţiile din Liga a V-a care au şanse de promovare, pentru a se discuta pe tema condiţiilor care trebuiesc îndeplinite pentru a putea activa în eşalonul superior. La chemarea preşedintelui AJF, Aurel Daicu, au răspuns prezent grupările Bucovina Frătăuţii Noi din Seria I, Avântul Grămeşti, Zimbrul Siret, Viitorul Adâncata şi Viitorul Vereşti din Seria a II-a, Voinţa Stroieşti şi Sporting Buneşti din Seria a III-a precum şi Arinul Dorna Arini din Seria a IV-a. „Încă de la începutul campionatului 2009-2010 am adus la cunoştinţa grupărilor din campionatul judeţean care sunt cerinţele obligatorii de participare în Liga a IV-a, tocmai pentru a exista timpul necesar pentru remedierea diferitelor deficienţe. Nu vrem să fim puşi în postura de a nu ratifica promovarea în Liga a IV-a a vreunei echipe care şi-a câştigat acest drept pe teren. Ne bucurăm că diriguitorii acestor formaţii par să conştientizeze că trebuie îndeplinite anumite cerinţe pentru a primi dreptul de participare în campionatul Ligii a IV-a, angajându-se că vor face totul pentru a se încadra în condiţiile stabilite de noi”, a declarat preşedintele AJF Suceava, Aurel Daicu.
Condiţiile obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească formaţiile care vor promova la finalul acestui sezon din Liga a V-a sunt legate în principal de infrastructură, de modul în care se prezintă stadioanele, nefiind însă de neglijat nici aspectul financiar. Astfel, e musai ca terenul de fotbal să fie îngrădit, iar dimensiunile suprafeţei de joc să fie cele standard, cu un minim de 90 metri lungime şi 45 de metri lăţime. Trebuie să existe cabine separate pentru echipele gazdă, oaspete, dar şi pentru arbitri, urmând ca vestiarele să beneficieze obligatoriu de apă caldă.
Nu în ultimul rând, respectivele grupări trebuie să prezinte garanţii că au susţinerea financiară pentru a face faţă cheltuielilor necesare în eşalonul patru. Din nevoia de a verifica cum sunt îndeplinite toate aceste cerinţe, conducerea Asociaţiei Judeţene de Fotbal a format o comisie care se va inspecta bazele sportive intrate în discuţie, începând de săptămâna viitoare.