De 1 mai, echipa locală de rugby CSM Bucovina Suceava a primit vizita campioanei en-titre, CSM Baia Mare, echipă neînvinsă în acest campionat, ce ocupă prima poziţie în grupa I a Diviziei Naţională, scor 16 – 64. Chiar dacă aveau în faţă o echipă profesionistă, cu jucători valoroşi, elevii antrenorului Constantin Vlad au încercat să dea o replică cât mai bună adversarilor, mai ales pentru suporterii care au amânat grătarele şi au venit să-şi vadă favoriţii la lucru. Cei care au deschis scorul au fost jucătorii de la CSM Bucovina, chiar în minutul doi, când Tiberiu Conache a transformat o lovitură de pedeapsă, scor 3 – 0. Replica gazdelor a venit imediat, băimărenii înscriind trei eseuri, din care două transformate, scor 3 – 19. Până la pauză, Conache a mai reuşit o lovitură de pedeapsă de la mijlocul terenului, în timp ce oaspeţii au reuşit cel de-al patrulea eseu, scor 6 – 24. Diferenţa de valoare dintre cele două echipe s-a văzut şi în partea a doua, CSM Baia Mare mărindu-şi avantajul cu ajutorul a trei eseuri transformate, venite pe fondul mai multor greşeli personale, dar şi al câtorva placaje ratate în tabăra sucevenilor, scor 6 – 45. CSM Bucovina a reuşit şi primul său eseu din meci prin Nichiforiuc, în timp ce Conache a reuşit transformarea, scor 13 – 45. Până la final băimărenii şi-au mărit avantajul şi au câştigat clar acest meci cu scorul de 64 – 16.
„Jucătorii noştri au făcut tot posibilul să dea o replică cât mai bună în faţa campioanei, dar nu ne-am putut opune în faţa unei echipe profesioniste. Urmează două meciuri foarte dificile în deplasare la Arad şi Bucureşti, dar sper ca în ultimul meci din tur să obţinem şi noi prima victorie în confruntarea cu U Cluj. Acesta a fost ultimul meci pentru doi dintre jucătorii de bază ai echipei, Dan Scolobiuc şi Cristian Croitoru, pentru aportul pe care l-au adus timp de mulţi ani rugbyului sucevean şi de aceea aştept de la juniorii suceveni să dea dovadă de aceleaşi sentimente faţă de culorile clubului nostru”, a declarat antrenorul Constantin Vlad.
Această partidă a fost ultima din carieră pentru Dan Scolobiuc, care a evoluat 20 de minute şi a pus capăt unei cariere frumoase la Suceava, după 24 de ani cât a jucat pentru echipele locale.
„Am hotărât să agăţ ghetele în cui după o carieră de 24 de ani. Am avut momente extrem de frumoase la echipa CSM Suceava şi nu regret faptul că am ales practicarea rugbiului. Acest joc bărbătesc te formează ca persoană şi sper ca şi tinerii din ziua de azi să vină cu încredere la teren. În mod cert nu voi putea sta departe de stadionul Unirea şi voi încerca să-l ajut pe antrenorul Constantin Vlad şi să urmez şi eu cariera de antrenor” a declarat Dan Scolobiuc, care în prezent are 43 de ani.