În afară de Dorin Goian şi Mihai Guriţă, pe care i-a antrenat pentru o scurtă perioadă la Steaua, la începuturile carierei sale în fotbal, marele Gică Hagi s-a mai intersectat şi cu alţi suceveni. Unul dintre ei este Relu Buliga, fotbalist marcant al CSM-ului Suceava în anii 80, jucător care de-a lungul carierea sale a mai evoluat cu succes la Universitatea Cluj, Ceahlăul Piatra Neamţ, Debrecen şi Dyosgyor, în Ungaria. Hagi şi Buliga au fost adversari atât în perioada copilăriei, la Cupa Cravatelor Roşii, dar şi pe perioada senioratului, în meciurile din Divizia A. Dorneanul Relu Buliga a mai avut însă şansa să fie şi coechipier cu marele Hagi, la Luceafărul şi la lotul naţional de juniori. „Ţin minte că la prima mea convocare la lotul de juniori pentru un meci cu Ungaria, în deplasare, am stat chiar în aceeaşi cameră cu Gică. Hagi, chiar dacă era cu un an mai mic decât noi ceilalţi, era un abonat la lotul naţional. Eu, fiind debutant, aveam nişte emoţii foarte mari, iar Gică a discutat atunci mult cu mine, încercând să mă facă să trec peste tracul inevitabil”, rememorează fostul mijlocaş stânga al CSM-ului. Actualul antrenor al grupării de Liga a IV-a Minerul Iacobeni îşi aduce aminte cu nostalgie şi de perioada Luceafărul, unde avut onoarea să joace alături câţiva mari fotbalişti ai României, precum Gică Hagi, Miodrag Belodedici, Gabi Balint, Zoltan Iasko sau Lucian Burchel. „Au fost nişte ani frumoşi, de care îmi aduc aminte întotdeauna cu plăcere. Eram cu toţii amici, doar vă daţi seama, mâncam, dormeam şi învăţam sub acelaşi acoperiş. De Gică, ce să vă spun, era un copil foarte cuminte. Ca o glumă, vă dezvălui că singurul om care avea bătăi de cap din cauza lui era antrenorul Aurel Măndoiu. Acesta îl pedepsea destul de des pe motiv că <arestează> mingea, trimiţându-l să facă ture”, a povestit Buliga.
Buzoianu l-a „supervizat” pe Bernabeu
Şi actualul antrenor al grupării de Liga a III-a Rapid Suceava, Ion Buzoianu, are câteva amintiri interesante referitoare la regele fotbalului românesc. „Am avut plăcerea să-l descopăr pe Hagi în anul 1981, când abia debutase în echipa mare a Farului Constanţa, iar eu eram antrenor secund la CS Târgovişte, în Divizia A. Am jucat în deplasare cu Farul un meci de campionat, iar Gică, pe atunci în vârstă de 16-17 ani a dat un adevărat recital. Ce mai, se ridica lumea în picioare când ajungea mingea la el, a fost omul meciului. Am pierdut cu scorul de 3-1 acel joc, Hagi a dat două goluri şi se vedea de la o poştă că va ajunge un mare jucător. Pur şi simplu sărea în ochi”, a mărturisit cel cunoscut în mediul fotbalistic sucevean drept „nea Jan”. Profesorul Buzoianu nu l-a văzut însă pe Hagi jucând doar pe terenurile patriei, ci a avut privilegiul să-l urmărească pe viu şi pe Santiago Bernabeu, în anul 1990, imediat după ce „Regele” se transferase la „galacticii” de la Real Madrid. „A fost o conjunctură fericită. Antrenam împreună cu Costică Rădulescu pe Politehnica Timişoara, iar în primul tur al Cupei UEFA am dat peste spaniolii de la Atletico Madrid, pe care aveam să-i eliminăm în cele din urmă cu scorul general de 2-1. Pentru a pregăti cum se cuvine jocul retur, am plecat cu trei zile mai devreme în capitala Spaniei, şi cum s-a nimerit ca Realul să aibă meci de campionat pe teren propriu, am luat toată echipa şi ne-am oprit pe Santiago Bernabeu. Hagi a jucat formidabil într-un joc câştigat de Real cu scorul de 4-1, iar prin minutul 70, când a fost înlocuit de către Radomir Antic, a părăsit terenul aplaudat în picioare de 100.000 de spectatori. A fost un moment în care ne-am simţit mândri că suntem români şi care ne-a încărcat pozitiv înaintea meciului nostru cu Atletico”, a rememorat Ion Buzoianu.
Acum, pentru a-l vedea pe viu pe marele Hagi, nu e cazul ca sucevenii să se deplaseze tocmai pe Santiago Bernabeu. Nu trebuie decât să fie prezenţi pe stadionul Areni, duminică, începând cu ora 9 de dimineaţă.