Echipa de handbal a Universităţii a câştigat aseară, două puncte preţioase în faţa propriilor spectatori, după ce a trecut de HC Odorhei cu scorul de 37 – 29, la pauză 18 – 17. Universitarii au făcut două reprize total diferite, în prima având o evoluţie destul de modestă şi o repriză secundă în care au dominat jocul din toate punctele de vedere. Sucevenii au început destul de prost acest meci, astfel că după patru minute de joc oaspeţii aveau un avantaj de trei goluri, scor 1 – 4, moment în care Leonard Bibirig a cerut timp de odihnă pentru a-şi „trezi” elevii. După alte 10 minute de joc, universitarii au revenit în joc şi la mijlocul reprizei au reuşit să egaleze la 10 – 10. În continuarea jocului, formaţia din Odorhei a profitat de nesincronizările sucevenilor şi s-a distanţat din nou la trei goluri în minutul 23, scor 12 – 15. Finalul de repriză a aparţinut elevilor lui Leonard Bibirig, care au egalat situaţia şi au intrat la vestiare cu un avantaj de un gol, scor 18 – 17. Pauza a fost de bun augur pentru Universitatea, care a început în forţă repriza secundă. Oaspeţii au mai avut doar o singură răbufnire după şapte minute de joc, când s-au apropiat la un gol, scor 22 – 21. Cu o apărare mult mai bună, dar şi o eficienţă mai mare în atac, sucevenii s-au distanţat la trei goluri în minutul 39 şi mai apoi la cinci goluri în minutul 43, scor 27 – 22, minutul în care antrenorul oaspeţilor Vlad Caba a cerut time-out pentru a opri tăvălugul sucevean. Cu un Bogdan Pralea în mare formă, Universitatea a controlat jocul şi şi-a mărit avantajul pe tabelă până la opt goluri, diferenţă cu care s-a terminat şi partida, scor final 37 – 29.
Bibirig: „O victorie de moral”
La finalul partidei, antrenorul Leonard Bibirig a recunoscut că formaţia din Odorhei a fost una destul de incomodă, victoria fiind una muncită.
„Am obţinut o victorie muncită în faţa unui adversar care ne-a pus probleme. Jucătorii au început mai relaxat meciul, probabil cu gândul la partida din Slovenia, dar am obţinut o victorie de moral care ne oferă speranţe pentru meciul de la Ljubljana. Se pare că în ultimul timp a devenit o obişnuinţă să facem două reprize distincte, azi am jucat mai slab în prima şi mai bine în a doua”, a declarat Leonard Bibirig.
De cealaltă parte, tehnicianul Vlad Caba s-a arătat surprins de debutul foarte bun al jucătorilor săi şi a pus eşecul formaţiei sale pe seama jocului mai bun făcut de Universitatea în partea a doua şi a greşelilor făcute de jucătorii săi în faza de atac poziţional, unde după părerea sa a excelat doar interul stânga Vladimir Rusia.
„Şi pentru noi a fost o surpriză plăcută debutul meciului, de fapt aşa este normal să jucăm dacă vrem să emitem pretenţii la un meci din deplasare. Din păcate, nu ne-am putut păstra concentrarea şi, treptat, sucevenii au trecut la cârma jocului pe fondul greşelilor noastre. Felicit echipa gazdă care a făcut un joc bun în repriza secundă”, a explicat antrenorul Odorheiului, Vlad Caba.