În perioada 19-21 martie, MaxiSport şi OrionMedia organizează la Vatra Dornei, prima ediţie a turneului de fotbal pe teren redus Golden Brau. Înscrierile echipelor, ce pot conţine maxim 15 jucători, cu vârsta de minim 14 ani şi alte informaţii suplimentare se pot obţine de la magazinul MaxiSport din Vatra Dornei, strada Luceafărului sau, telefonic, la numărul 0756.28.59.36. La competiţie se pot înscrie jucători amatori de pe tot cuprinsul judeţului, dar care nu sunt legitimaţi în Ligile de fotbal I, II şi III. Turneul poate constitui un bun prilej de a-şi măsura forţele pentru fotbaliştii legitimaţi la formaţiile din Liga a V-a din zona de munte, care vor începe sezonul oficial pe data de 28 martie. La startul întrecerii sunt aşteptaţi să se alinieze şi cei mai reprezentativi fotbalişti dorneni din ultimii 20 de ani, în frunte cu Mihăiţă Szekely, Relu Buliga, Dănuţ Mitruc sau Cezar Ioja. Partidele se vor disputa, începând din după-amiaza zilei de 19 martie, la Baza Sportivă Stadium Yanis din Vatra Dornei, pe strada Mălinilor. Organizatorii vor oferi premii substanţiale în bani şi echipament sportiv echipelor participante.