Aflată în perioada de pregătire precompetiţională, echipa de rugby a Clubului Sportiv Municipal Suceava va fi prezentă la finalul acestei săptămâni în Republica Moldova, la Tiraspol, acolo unde are loc un turneu internaţional de tradiţie. Echipa antrenată de Constantin Vlad va fi la acest turneu pentru a patra oară, prima participare fiind în anul 1993. Dacă acum o săptămână, sucevenii nu ştiau dacă vor putea merge la Tiraspol din cauza lipsei banilor, între timp problema s-a rezolvat oarecum, după ce s-au împrumutat de la un coleg şi urmează să-i restituie când va veni finanţarea de la Primăria Suceava. Echipa CSM Suceava va pleca spre Republica Moldova astăzi dimineaţă, urmând ca mâine să debuteze în compania formaţiei gazdă, Dinamo Tiraspol. Sâmbătă şi duminică, rugbyştii suceveni vor avea alte două meciuri, în compania celor de la Universitatea Tehnică a Republicii Moldova şi a Politehnicii din Kiev, toate meciurile disputându-se pe un teren artificial din complexul sportiv al echipei de fotbal Sheriff, unul din cele mai moderne din estul Europei.
„Mă bucur că am reuşit să participăm la acest turneu, deoarece aveam nevoie de meciuri de pregătire înaintea începerii campionatului, iar în ţară nu prea aveam posibilitatea din cauza condiţiilor meteo. Vom pleca cu un număr de 22 de sportivi la Tiraspol, în primele două meciuri urmând să intre în teren toţi jucătorii, iar în al treilea, doar cei care se vor evidenţia şi care vor fi favoriţi pentru formula cu care vom începe campionatul”, a declarat antrenorul Constantin Vlad. Tehnicianul sucevean a mai adăugat că în perioada 13 – 14 martie, echipa sa a fost invitată la Cluj pentru a susţine alte două meciuri de pregătire, dar aceasta deplasare va depinde numai şi numai de banii pe care îi va avea la dispoziţie. Până când vor începe campionatul, pe 27 martie, pe teren propriu cu Dinamo Bucureşti, rugbyştii suceveni şi-au mai propus să facă cel puţin două meciuri de pregătire cu echipa de juniori I a LPS Suceava, pregătită de Dumitru Livadaru. Pană la începerea noului sezon, pe 19 martie, echipa CSM va pleca la Constanţa, la cel de-al doilea turneu al Campionatului Naţional de Rugby în 7.