Din cauza terenurilor impracticabile din zona Sucevei, antrenorul Ovidiu Ciobanu a decis să efectueze în balonul de la Universitate antrenamentele premergătoare meciului de campionat de sâmbătă, de pe Areni, cu Ceahlăul II Piatra Neamţ. Rapidiştii speră ca vremea să se menţină în continuare caldă, astfel încât gazonul de pe Areni să se zvânte cât de cât până la ora meciului cu nemţenii. „Din cauza ninsorilor abundente de care am avut parte în această iarnă, nu am apucat încă să ne antrenăm pe iarbă în perioada de pregătire pe care am efectuat-o în intersezon, iar acest lucru ne-a costat în meciul pe care l-am susţinut la Paşcani în prima etapă a sezonului de primăvară. Sâmbătă, pe Areni, ne vom afla iarăşi în aceiaşi postură, dar sper ca deznodământul partidei să fie cu totul altul”, a declarat antrenorul principal al Rapidului, Ovidiu Ciobanu.
Noutatea Duman
Referitor la lotul de jucători, conducerea Rapidului a ajuns la concluzia că merită să-l înregimenteze şi pe juniorul Andrei Duman. Fotbalistul în vârstă de 18 ani a fost considerat la începutul campionatului juniorul numărul unu din lotul Cetăţii, însă din cauza unei accidentări în zona inghinală a ratat întreg sezonul de toamnă. Duman a reluat antrenamentele în urmă cu două săptămâni şi toată lumea speră ca problema medicală să nu recidiveze. În această iarnă, s-a zvonit că de serviciile juniorului sucevean s-a interesat şi Academia de fotbal patronată de Gheorghe Hagi.
Plecanciuc e apt dar n-are drept de joc
O altă noutate este recuperarea fundaşului Florin Plecanciuc, care a efectuat ieri primul antrenament alături de noii săi colegi de la Rapid. Fostul echipier al Cetăţii şi-a revenit complet după ruptura musculară suferită în urmă cu trei săptămâni şi acum toată lumea aşteaptă ca Federaţia Română de Fotbal să judece cât mai repede solicitarea sa de a deveni jucător liber, astfel încât antrenorul Ovidiu Ciobanu să-l poată folosi în meciurile oficiale. Plecanciuc nu este în acest moment recuperat 100 % din punct de vedere fizic, dar ţinând cont de modul în care s-au prezentat fotbaliştii Rapidului în partida din prima etapă a returului de la Paşcani, el ar putea juca titular şi la această oră, fără probleme.
Paul Bosancu continuă în alb-vişiniu
În fine, oficialii clubului au clarificat ieri şi situaţia fotbalistului Paul Bosancu. După o discuţie la care au participat conducerea tehnică, conducerea clubului şi jucătorul, antrenorul Ovidiu Ciobanu a decis să-l ierte pe Bosancu pentru că acesta a refuzat să intre pe teren din postură de rezervă în meciul cu CSM Paşcani din prima etapă a turului. În luarea acestei hotărâri s-a ţinut cont de faptul că fotbalistul şi-a prezentat scuze pentru gestul său, dar şi de faptul că lotul echipei este oricum unul restrâns numeric, iar renunţarea la încă un jucător ar fi creat noi probleme de efectiv.