Înfrângerea din primă etapă a returului, 2-3 în deplasare cu CFR Paşcani, nu le-a picat tocmai bine oficialilor de la Rapid. Toată lumea spera într-un debut pozitiv, mai ales că echipa s-a întărit în această iarnă cu nu mai puţin de opt fotbalişti de la defuncta Cetatea. Sigur că pot exista şi circumstanţe atenuante legate de acest eşec, cum ar fi lipsa de omogenitate a echipei datorată schimbărilor masive de la nivelul lotului sau lipsa meciurilor de pregătire. Ceea ce a deranjat însă cel mai mult a fost atitudinea placidă a fotbaliştilor rapidişti, care, spre deosebire de adversarii lor, nu au părut nici o clipă conectaţi la joc şi dispuşi la efort. Pentru a nu inflama inutil spiritele după primul meci pierdut, antrenorul Ovidiu Ciobanu a evitat să facă reproşuri „la cald” jucătorilor, preferând să facă acest lucru în cadrul şedinţei tehnice programate astăzi.
Un alt caz ce trebuie numaidecât clarificat este cel al fotbalistului Paul Bosancu. Nemulţumit că nu a fost desemnat titular în partida de la Paşcani, fostul fotbalist al Cetăţii şi al FCM Bacău a refuzat să se mai dezechipeze şi a cerut delegatului echipei să nu mai fie trecut pe foaia de joc. Acest gest de frondă i-a iritat la maxim pe membrii băncii tehnice, mai ales că în partea a doua jocului ar fi fost nevoie în teren de un fotbalist cu profilul lui Paul Bosancu. În aceste condiţii, viitorul lui Paul Bosancu în tricoul alb-vişiniu pare incert şi este de aşteptat ca totul să se clarifice după întâlnirea pe care fotbalistul o va avea astăzi cu preşedintele clubului.