A mai rămas doar o lună până la startul returului, iar fotbaliştii de la gruparea de liga a III-a CS Gura Humorului nu au început încă antrenamentele, pentru că nu ştiu nici până la această oră dacă echipa va mai continua sau se va retrage din campionat. „Aşteptăm ca deliberativul local să aprobe bugetul comunităţii pentru anul în curs şi abia apoi vom vedea dacă banii care ne vor fi alocaţi vor fi suficienţi pentru a ne continua aventura în eşalonul 3 al fotbalului românesc. Oricum, sunt vremuri grele în fotbal şi nu suntem noi singura echipă din liga a III-a care se confruntă cu asemenea incertitudini”, a declarat preşedintele grupării humorene, Teo Murariu.
Până în prezent, din cauza problemelor financiare s-a retras din campionat o singură formaţie, Şcoala de Fotbal Rădăuţi, însă previziunile rămân sumbre în continuare. Spre exemplu, băcăuanii de la Pambac au anunţat că nu mai pot susţine echipa în continuare, însă au primit un ajutor nesperat din partea municipalităţii din Oneşti, care s-a arătat dispusă să „înfieze” echipa. Alături de CS Gura Humorului, o altă grupare cotată cu şanse reduse de a se mai prezenta la startul returului este Dunărea II Galaţi.