După aproape două săptămâni de la reluarea antrenamentelor, handbaliştii Universităţii Suceava vor începe seria meciurilor de pregătire, programate în această perioadă dinaintea reluării campionatului. Elevii antrenorului Leonard Bibirig vor întâlni astăzi, la sala LPS, de la orele 11.30, Politehnica Iaşi, echipă ce evoluează în acest sezon în liga secundă, alături de Universitatea II. Sâmbătă, tot la Suceava, dar de la orele 12.00, universitarii vor întâlni tot o formaţie din Divizia A, CSM Focşani. În continuarea programului de pregătire, Universitatea va juca un alt meci test la Focşani, urmând ca miercuri şi joi să dispute trei meciuri la Constanţa, în compania campionilor de la HCM. La finalul săptămânii viitoare, sucevenii vor merge la Odorhei, acolo unde vor juca ultimele două partide dinaintea începerii returului, eu formaţia gazdă şi Universitatea Cluj.
„Sunt mulţumit de modul în care a decurs pregătirea până acum, chiar dacă a fost una destul de grea. Am lucrat mai mult la capitolul fizic, dar şi tehnico-tactic în sală şi cum era normal în această perioadă de acumulări a apărut o oarecare stare de oboseală, dar şi câteva accidentări uşoare. Vom începe seria meciurilor de pregătire cu adversari mai accesibili şi vom termina cu echipe puternice, tocmai pentru a creşte treptat forma sportivă”, a declarat antrenorul Leonard Bibirig.
Acesta a mai adăugat că pivotul Marius Ignat s-a antrenat la fel ca şi colegii săi, dar vine după o perioadă de cinci luni de pauză şi speră să ajungă la capacitate maximă până la startul returului, pe 31 ianuarie.