După Daniel Păiuş şi Andrei Logofătu, care au ajuns la Academia lui Hagi, Suceava este pe cale, ca în decurs de doar câteva luni, să piardă şi o a treia mare speranţă, încă de la vârsta junioratului. Este vorba de mijlocaşul Rapidului, Florin Plămadă, care a părăsit Suceava cu destinaţia Ploieşti, acolo unde s-a alăturat lotului Petrolului. Despre Plămadă, oficialii Cetăţii obişnuiau a spune că va fi juniorul pe care echipa suceveană se va baza începând din această iarnă până la finalul sezonului viitor. În vârstă de 17 ani, Plămadă aparţine de Liceul cu Program Sportiv, însă în vară a fost împrumutat pentru o perioadă de un an la Rapid Suceava. Pus din nou într-o situaţie delicată, preşedintele Ciprian Anton, spune că FC Cetatea nu poate să-l piardă pe jucător, urmând ca acesta să îmbrace tricoul echipei sucevene începând din vară. „Rapid nu poate decât să-l împrumute până la finalul actualului sezon pe Plămadă la Petrolul, după care jucătorul va reveni la LPS Suceava, clubul de care aparţine”, încearcă să pară optimist conducătorul Cetăţii.
Plămadă poate pleca oriunde şi oricând
Dumitru Moldovan, fostul preşedinte al grupării sucevene are însă altă părere în acest caz. „Fiind jucător amator, Plămadă poate pleca la orice echipă din ţara asta care poate să-i ofere un contract de profesionist. Cred că oficialii Cetăţii trebuiau să se mişte mai repede, să-i ofere din vreme ceva concret băiatului. Era de aşteptat să apară între timp şi alte echipe pe fir, pentru că Plămadă a fost remarcat la fiecare meci pe care Rapid l-a susţinut în Liga a III-a. Pare greu de crezut totuşi ca fotbalistul să fi plecat la Ploieşti fără acordul LPS-ului”, opinează Moldovan. Oricum afacerea pare cusută cu aţă albă şi e greu de crezut că jucătorul de 17 ani va mai reveni la Suceava. Poate doar în cazul în care nu va confirma la Petrolul. Mai greu de acceptat este însă modul în care Cetatea l-a pierdut pe acest fotbalist talentat, în condiţiile în care mai toţi oamenii din staff-ul de conducere al grupării sucevene, preşedintele Ciprian Anton, antrenorul principal Ioan Radu, şeful centrului de copii Aurel Constantin sau antrenorul secund Marius Lup activează şi ca profesori de sport la Liceul cu Program Sportiv. Diriguitorii fotbalului sucevean s-au învăţat să se plângă încontinuu de lipsa banilor, însă cum scoate ochii în fotbal vreun mare talent îl fac repede pierdut, fără să încaseze nici un şfanţ în schimbul lui. Pe acte cel puţin.
( 9 ian 2010, 13:20:24