Meciul de sâmbătă dintre CSM Râmnicu Sărat şi Cetatea vine într-un moment în care sucevenii sunt măcinaţi de grave probleme de lot. Astfel, Halip este internat în spital fiind suspect de gripă porcină, Cososchi are entorsă la genunchi şi pentru el sezonul de toamnă pare să se fi încheiat deja, Bernard nu a efectuat nici o şedinţă de pregătire după meciul cu Delta Tulcea, tot din cauza unei probleme la unul dintre genunchi, în vreme ce ieşeanul Apetroae a dat bir cu fugiţii, lipsind nemotivat în această săptămână de la antrenamentele coordonate de Ioan Radu. Portarul Satco a intrat şi el în atenţia medicilor după ce a acuzat puternice dureri de cap după antrenamentul de ieri dimineaţă şi a fost trimis la Policlinică pentru efectuarea unor analize suplimentare. Nici Apetri nu este refăcut în totalitate după ruptura musculară suferită în confruntarea cu Dunărea Galaţi din urmă cu 10 zile. Mijlocaşul sucevean a început de astăzi alergările uşoare, însă nu se ştie cât de pregătit va fi pentru a intra pe teren în jocul de la Râmnicu Sărat. Şi, nu în ultimul rând, o stare de incertitudine planează şi asupra lui Tomaz sau Plecanciuc. Cei doi sunt colegi de cameră la Pensiunea Casa Jenica cu Halip, iar situaţia lor medicală este monitorizată zilnic de medicul Edgar Schacter.
Radu cere seriozitate
Ioan Radu le-a cerut fotbaliştilor săi să nu trateze meciul de la Râmnicu Sărat prin prisma faptului că elevii antrenorului Mihai Ciobanu ocupă ultima poziţie în clasament. „Ar fi o mare eroare să plecăm de la ideea că vom întâlni o echipă slabă. Trebuie să tratăm jocul cu maximă seriozitate şi să ţinem cont că Râmnicu Sărat este o echipă cu un bun potenţial în meciurile de pe teren propriu, pentru că nu degeaba s-au înclinat acolo formaţii bune ale seriei ca Dunărea Giurgiu şi Farul Constanţa. Scopul nostru este să scoatem maximum din ultimele două confruntări ale sezonului de toamnă, cu CSM Râmnicu Sărat în deplasare şi cu Tricolorul Breaza pe teren propriu”, a declarat antrenorul sucevean.
În ciuda absenţelor cu care se confruntă gruparea suceveană, Ioan Radu spune că nu ar agrea amânarea partidei de la Râmnicu Sărat în situaţia în care se va confirma că Ovidiu Halip este infestat cu virusul AH1N1. „Nu cred că ar fi de bun augur pentru noi acest lucru. Noi avem deja experienţa unui joc reprogramat. Sunt de părere că declinul nostru ni se trage de la meciul cu Farul Constanţa, pentru că ne-a scos din ritm. În cele 5 etape scurse de la jocul cu Farul nu am reuşit să mai cucerim decât un singur punct”, a declarat tehnicianul Cetăţii.
Anton: „Am putea cere amânarea meciului cu CSM Râmnicu Sărat”
Ciprian Anton nu exclude însă posibilitatea ca meciul CSM Râmnicu Sărat – Cetatea să fie reprogramat dacă se vor confirma şi alte cazuri de gripă porcină în sânul lotului grupării sucevene. „Dacă se va întâmpla acest lucru voi cere Federaţiei amânarea jocului de sâmbătă. Sper să nu ajungem până acolo, însă prima noastră grijă este să ţinem cont de sănătatea propriilor jucători şi a partenerilor noştri de competiţie. Poate că o eventuală amânare a meciului de la Râmnicu Sărat nu ne-ar avantaja, însă trebuie să ţinem cont şi de această posibilitate”, a precizat oficialul Cetăţii.