Preşedintele Cetăţii Ciprian Anton a dezvăluit că fostul atacant al sucevenilor, Mihai Guriţă, va fi cooptat în organigrama grupării de pe Areni ca antrenor la centrul de copii şi juniori. „Cred că, după ce a făcut în fotbal, Guriţă merită o a doua şansă. M-am consultat cu apropiaţii mei şi am decis că trebuie să-i întindem o mână, aşa cum am făcut-o şi cu alţii. Sper să se ţină de treabă, pentru că sunt convins că micii fotbalişti ar avea ce învăţa de la un jucător de talia lui Guriţă. I-am pus însă în vedere că nu sunt dispus să tolerez vreun act de indisciplină sau vreo abatere de la program”, a declarat oficialul Cetăţii.
Guriţă va intra în pâine de săptămâna viitoare, urmând să se ocupe de organizarea unor acţiuni de selecţie rezervate copiilor născuţi în anul 1997. În paralel, Guriţă va mai continua să activeze şi ca jucător la Cetatea II Arbore.