Extrema dreaptă a Universităţii, Răzvan Gavriloaia, şi portarul Bogdan Pralea au declarat, în cadrul unei conferinţe de presă organizate ieri, că sunt conştienţi de dificultatea meciului cu Steaua, dar cu toate acestea speră să se întoarcă acasă cu cel puţin un punct. Cu 23 de goluri marcate în primele patru etape, Răzvan Gavriloaia este cel mai bun marcator al universitarilor, fiind pe locul 10 în clasamentul golgeterilor din Liga Naţională.
Extrema dreaptă a sucevenilor este de părere că transmiterea meciului pe DIGI Sport nu este un motiv în plus pentru el şi colegii săi să facă un meci bun, cea mai mare motivaţie fiind recuperarea punctelor pierdute cu Constanţa.
„După cum ştim cu toţii, în ultimii ani tot timpul am avut probleme cu Steaua, o echipă care se mobilizează bine şi joacă pe teren propriu cu o altă dăruire. Şi valoarea lor este una care îi recomandă ca favoriţi, dar sperăm ca jocul nostru să fie unul bun până la finalul meciului, când inspiraţia de moment sau mobilizarea va decide soarta întâlnirii. Ar fi bun şi un rezultat de egalitate pe terenul Stelei, dar pentru asta trebuie să rămânem în meci până la final, să fie un scor strâns şi, de ce nu, ideal ar fi să câştigăm”, a declarat Răzvan Gavriloaia.
Referitor la locul din clasamentul golgeterilor, Răzvan a fost destul de modest şi a subliniat faptul că reuşitele sale sunt rodul unor scheme repetate şi muncite la antrenamente alături de colegii săi, chiar dacă meritul finalizării este al său.
Bogdan Pralea: „Nimic nu este imposibil”
Portarul universitarilor, Bogdan Pralea, este de părere că recuperarea punctelor pierdute cu HCM Constanţa nu este o misiune imposibilă la Steaua, dar pentru a face o surpriză, toată echipa va trebui să aibă o dăruire exemplară.
„Trebuie să mergem la Steaua cu gândul de a încerca să recuperăm cele două puncte pierdute acasă cu HCM Constanţa. Nimic nu este imposibil, aşa că eu zic că suntem în stare să facem o surpriză în meciul de sâmbătă. Cred că Steaua este o echipă la fel de valoroasă ca şi Constanţa, asta dacă ne uităm peste loturile celor două echipe. Pasul greşit făcut de Steaua la Odorhei cred că a survenit în urma unei relaxări a steliştilor. Ei au avut cinci goluri avans, iar Odorheiul a venit din urmă şi s-a impus în ultimele secunde, producând o mare surpriză”, a spus Pralea.