Meciul dintre Cetatea şi Farul contând pentru etapa a IX-a a ligii secunde a fost amânat pentru data de 21 octombrie, ora 14.00. Acest lucru a fost posibil în urma solicitării grupării constănţene, care a uzat de un articol din regulament, ce permite unei formaţii să amâne un joc oficial dacă are convocat un junior la lotul naţional. Puşi în faţa acestui fapt, oficialii suceveni încearcă să găsească pe ultima sută de metri un adversar pentru un meci amical care să aibă loc sâmbătă pe stadionul Areni.
„Am fost foarte aproape să-i convingem pe cei de la FC Vaslui să vină să evolueze la Suceava. Adrian Porumboiu a părut încântat de idee, însă nu şi-a dat acordul antrenorul Marius Lăcătuş, care a motivat că a apucat deja să facă alt program pentru formaţia vasluiană. Deoarece campionatul Ligii I este întrerupt pentru meciul echipei naţionale din Serbia, am contactat şi grupările Poli Iaşi şi Ceahlăul Piatra Neamţ în acest sens, urmând să primim un răspuns exact în cursul zilei de astăzi”, a declarat preşedintele FC Cetatea, Ciprian Anton.