O bună parte din timpul alocat conferinţei de presă susţinută ieri la sediul FC Cetatea, antrenorul Ioan Radu s-a referit la meciul cu FC Snagov, de sâmbătă, din cadrul etapei a VII-a a ligii secunde. „Poate pare banal s-o spun săptămână de săptămână, însă realitatea este că ne aşteaptă un meci greu la Snagov. Chiar dacă nu este cotată de specialişti la nivelul Concordiei Chiajna şi a Victoriei Brăneşti, eu sunt puţin de altă părere şi spun că Snagovul este o echipă puternică, având în componeţă fotbalişti valoroşi din zona Bucureştiului”, a declarat tehnicianul sucevean.
Pentru că nu au intervenit probleme legate de accidentări sau suspendări după confruntarea din runda precedentă, Ioan Radu a lăsat de înţeles că va folosi la Snagov aceeaşi echipă care obţinut în faţa Petrolului prima victorie stagională.
Din nou arbitri din Bucureşti la FC Snagov - Cetatea
Chiar dacă Snagovul este practic alipit Capitalei, FRF a decis, ca şi anul trecut, să delege la partida de sâmbătă a Cetăţii o brigadă de arbitri din Bucureşti, cu Florin Miron la centru, ajutat la cele două linii de Iulian Radu şi Valentin Avram. Cu toate acestea, oficialii Cetăţii nu-şi pun probleme în privinţa corectitudinii „fluieraşilor”.
„Nu trebuie neglijat faptul că la una dintre linii va oficia fiul preşedintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, iar pentru mine acest amănunt reprezintă garanţia că vom fi arbitraţi corect. Important este să jucăm noi bine şi să obţinem un rezultat mare, pentru că doar aşa vom reuşi să readucem publicul în tribunele de pe Areni”, a precizat preşedintele Ciprian Anton.