După ce au obţinut punctaj maxim în primele trei etape ale sezonului în curs, „ceferiştii” au fost aduşi cu picioarele pe pământ în ultimele două runde de CF Brăila şi FC Panciu.
În derbiul etapei a V-a a Ligii a III-a, Rapid a cedat pe Areni în faţa grupării FC Panciu cu scorul de 2-1, depărtându-se tot mai mult de poziţiile fruntaşe.
Partida de sâmbătă a început cum nu se poate mai rău pentru fotbaliştii pregătiţi de Bogdan Tudoreanu şi Ion Buzoianu, care s-au văzut conduşi pe tabela de marcaj încă din minutul 8. Sevaciuc a greşit o pasă simplă, iar vrâncenii interceptat mingea şi l-au executat pe juniorul Gavriloaia. Bucuria oaspeţilor nu a durat decât foarte puţin, până în minutul 13, când Romaniuc a executat impecabil o lovitură liberă de la 25 de metri şi a restabilit egalitatea. Încurajaţi de acest gol, rapidiştii continuă să preseze, însă cei care punctează din nou sunt tot jucătorii pregătiţi de fostul arbitru internaţional Ionică Serea, prin Dobrescu, care a trecut ca prin brânză prin apărarea alb-vişiniilor. Neavând încotro, rapidiştii au început din nou cursa de urmărire şi au fost foarte aproape să restabilească în minutul 64, numai că Şuleru a ratat cu seninătate o lovitură de pedeapsă scoasă de juniorul Plămadă. Pe final, sucevenii s-au aruncat cu toate forţele în atac, însă cei care au fost mai aproape de gol au fost vrâncenii, care au irosit câteva bune oportunităţi de a înscrie în urma unor faze rapide de contraatac.
Rapid a evoluat în alcătuirea Gavriloaia – P. Bosancu, Sava, Sevaciuc (34 Bejinariu), Oniu – Plămadă, Stamate (86 M. Ciobanu), Romaniuc, Pantea (57 Spătar) – Şuleru (70 Brânză), Guriţă.
Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a V-a:
Poli II Iaşi – CSM Focşani 3-0
Rapid CFR Suceava – FC Panciu 1-2
Dunărea II Galaţi – Cetatea Tg. Neamţ 4-1
Aerostar Bacău – CF Brăila 0-4
Politehnica Galaţi – Sporting II Vaslui 5-0
Willy Bacău – CS Gura Humorului 2-0
Şcoala de Fotbal Rădăuţi – Pambac Bacău 0-6
Ceahlăul II – Petrotub Roman 1-3
CSM Paşcani – Oţelul II Galaţi 0-1
Clasament
1. Petrotub Roman 5 5 0 0 18-4 15p
2. CF Brăila 5 4 1 0 27-1 13
3. CF Panciu 5 4 1 0 18-4 13
4. Poli II Iaşi 5 3 2 0 8-3 11
5. Pambac Bacău 5 3 1 1 14-3 10
6. Politehnica Galaţi 5 3 1 1 10-4 10
7. Oţelul II Galaţi 5 3 0 2 6-4 9
8. Rapid CFR Suceava 5 3 0 2 7-8 9
9. Ceahlăul II Piatra Neamţ 5 2 1 2 7-6 7
10. Willy Bacău 5 2 1 2 5-5 7
11. Cetatea Târgu Neamţ 5 2 0 3 7-7 6
12. Sporting II Vaslui 5 2 0 3 5-12 6
13. CSM Focşani 5 1 1 3 11-8 4
14. CS Gura Humorului 5 1 0 4 2-10 3
15. Aerostar Bacău 5 1 0 4 6-15 3
16. Dunărea II Galaţi 5 1 0 4 5-14 3
17. CSM Paşcani 5 0 1 4 4-12 1
18. Şcoala de Fotbal Rădăuţi 5 0 0 5 0-43 0