Ieri după amiază, cu ocazia unui meci test, atacantul Clement Pălimaru a redebutat pentru Cetatea. În jocul disputat de elevii antrenorului Ioan Radu împotriva formaţiei satelit a clubului, Pălimaru a marcat de trei ori. În final Cetatea a învins Cetatea II cu scorul de 6-1, celelalte trei reuşite fiind opera lui Dumitru (2) şi Andrieş, în timp ce pentru satelit a marcat Crişu.
Antrenorul Ioan Radu a declarat că a perfectat acest meci pentru a-i integra cât mai repede în jocul echipei pe Clement Pălimaru şi Florin Plecanciuc. „Pălimaru este un jucător în care ne punem mari speranţe că poate face diferenţa în dificilele meciuri de campionat care urmează, în vreme ce Plecanciuc este un fotbalist tânăr, cu o mare dorinţă de afirmare, care a lăsat o foarte bună impresie la meciul său de debut la echipa „satelit”. Ambii pot fi soluţii viabile pentru confruntarea de sâmbătă, de pe Areni, cu Petrolul”, a precizat tehnicianul Cetăţii.