Universitatea Suceava a reuşit sâmbătă prima victorie din acest campionat, după ce s-a impus pe teren propriu, scor 20-15 (9-7), în faţa celor de la Minaur Baia Mare. Meciul a început steril, iar după primele cinci minute se înscrisese un singur gol, pentru ca în minutul 15 elevii lui Leonard Bibirig să fie în avantaj minim, scor 4-3. Universitatea a ratat nu mai puţin de şase lovituri de la şapte metri, prin Mitrea, Chiruţ, Dediu, Adomnicăi, Bursuc şi Zvanciuc. Băimărenii au reuşit să conducă pe tabelă cu cinci minute înainte de finalul primei reprize, dar s-a dovedit un simplu foc de paie, pentru că la pauză universitarii au intrat la cabine conducând cu 9-7.
Debutul reprizei secunde a fost momentul decisiv al jocului, atunci când CS Universitatea a reuşit să se desprindă la cinci goluri, scor 16-11. S-a intrat din nou în sterilitatea primei reprize, şi în decurs de cinci minute s-a marcat din nou un singur gol, din fericire tot în poarta oaspeţilor, scor 17-11, în minutul 50.
Băimărenii au forţat spre final, dar nu au mai putut recupera handicapul, scor final 20-15, golurile sucevenilor fiind reuşite de Tcaciuc – 1, Mitrea - 6, Dediu - 1, Brădăţan - 1, Adomnicăi - 2, Dospinescu - 2, Gavriloaia - 5, Bursuc - 1, Zvanciuc - 1.
"Ne-am impus pe merit în faţa unui adversar incomod. Am făcut un joc de apărare foarte bun însă am ratat acele aruncări de la 7 metri, lucru care cred eu că a contat mult pentru jucătorii noştri”, a declarat Leonard Bibirig.
De cealaltă parte, antrenorul celor de la Minaur, Ion Crăciun, a felicitat Universitatea pentru această victorie, pe care o consideră meritată.
“Chiar dacă am muncit mult pentru punctele puse în joc, nu am reuşit să concretizăm acest lucru pe tabela de marcaj. Este incredibil cât de mult ne-am străduit să ajungem în faţa porţii şi odată ajunşi acolo am ratat situaţii extraordinare. Vom încerca în viitor să rezolvam şi această problemă”, a declarat antrenorul oaspeţilor.
Clasament:
1. HCM Constanţa 2 2 0 0 71-46 4
2. UCM Reşiţa 2 2 0 0 64-51 4
3. Transilvania Cluj 2 1 1 0 53-51 3
4. Steaua MFA Bucureşti 2 1 0 1 66-57 2
5. Ştiinţa Dedeman Bacău 2 1 0 1 65-61 2
6. CS Universitatea Suceava 2 1 0 1 42-41 2
7. CSM Medgidia 2 1 0 1 55-56 2
8. Pandurii Lignitul Tg.Jiu 2 1 0 1 49-52 2
9. CSM Satu Mare 2 1 0 1 56-64 2
10. HC Odorheiu Secuiesc 2 1 0 1 49-61 2
11. Rom Cri Braşov 2 0 1 1 57-59 1
12. Minaur Baia Mare 2 0 1 1 38-43 1
13. Dinamo Bucureşti 2 0 1 1 61-71 1
14. Poli Timişoara 2 0 0 2 49-62 0