După un eşec în prima etapă din acest sezon al Ligii Naţionale, pe terenul celor de la Târgu Jiu, scor 22 – 26, echipa locală de handbal, CS Universitatea Suceava va debuta în acest campionat în faţa propriilor suporteri în compania celor de la HC Minaur Baia Mare, într-un meci ce va avea loc sâmbătă, de la orele 17.00, la sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava. Cu un lot măcinat de accidentări şi probleme medicale, studenţii sunt conştienţi că nu vor avea o misiune uşoară în faţa băimărenilor, care şi-au întărit lotul în această vară, dar cu toate acestea, elevii lui Leonard Bibirig nu concep decât varianta victoriei.
„Consider că în meciul cu Baia Mare, echipa care se va mobiliza mai bine şi va fi mai lucidă în teren îşi va adjudeca victoria. Sper să facem o partidă bună, având în vedere că debutăm în acest sezon în faţa propriilor suporteri, pe care-i dorim la fel ca până acum, alături de noi. Faţă de etapa precedentă am reuşit achiziţionarea unui jucător de valoare, Claudiu Dediu, cel care prin evoluţiile sale sperăm să-şi aducă un aport important la realizarea obiectivelor pe care ni le-am propus”, a declarat antrenorul studenţilor, Leonard Bibirig.
La accidentările existente în lot, în această săptămână în echipa universitară a mai apărut o problemă de digestie. Astfel, miercuri dimineaţă, o parte dintre jucători au acuzat o indigestie, fapt pentru care tehnicianul sucevean a fost nevoit să termine antrenamentul mai repede decât era programat. Din fericire, ieri l-a pregătire nici un jucător nu a mai avut astfel de probleme astfel încât antrenamentele s-au desfăşurat în efectiv complet.
Dediu a venit la Suceava şi datorită performanţelor echipei de anul trecut
Una din achiziţiile cele mai importante reuşite în această vară de Universitatea este cea a interului stânga, Claudiu Dediu, jucător ce în sezonul trecut a evoluat pentru Ştiinţa Bacău, dar a mai trecut şi pe la Iaşi, Galaţi sau Steaua Bucureşti. Dorit de mai mulţi ani la Suceava, Dediu va acoperi astfel un post deficitar al studenţilor, de inter stânga, cel pe care Universitatea a rămas descoperit după retragerea lui Leonard Bibirig, dar şi accidentarea lui Mădălin Ţuţu. Deşi are doar o săptămână de când a ajuns la Suceava, Claudiu Dediu are şanse mari să debuteze la Suceava, chiar în meciul de sâmbătă, cu Baia Mare.
„În decizia mea de a veni la Suceava m-au ajutat foarte mult rezultatele pe care le-a obţinut Universitatea anul trecut, mai ales după ce au jucat o finală de cupă europeană. Ştiam că este o echipă tânără, dornică de performanţă, de rezultate cât mai bune şi de aceea sper ca în acest an să avem continuitate şi să ne îndeplinim obiectivele. Nu sunt pregătit 100%, deoarece am venit aici doar de o săptămână, dar cred că în cel mai scurt timp mă voi integra total în echipă”, a declarat Dediu.
Bursuc joacă împotriva fostului său antrenor, Ion Crăciun
Conducătorul de joc al formaţiei universitare, Cristian Bursuc va evolua sâmbătă împotriva celui pe care l-a avut antrenor în urmă cu trei ani la lotul naţional de tineret a României, Ion Crăciun, cel ce pregăteşte în prezent HC Minaur Baia Mare. Cu toate acestea, Bursuc este de părere că întâlnirea cu Ion Crăciun nu-i va afecta în nici un fel evoluţia din teren.
„Valoarea se demonstrează pe teren, acolo este locul în care se face diferenţa. M-a surprins egalul făcut de Minaur Baia Mare, acasă cu U Cluj, şi va trebui să fim atenţi cu echipa maramureşeană care va dori să-şi recupereze punctele pierdute”, a declarat înaintea meciului de sâmbătă, Cristian Bursuc.