Petre Marinescu, secretarul general al FRH, a anunţat ieri că echipa naţională de handbal masculin va fi condusă în următoarea perioadă de antrenorii Petru Ghervan şi Sorin Toacsen, care ar putea sta pe banca tehnică şi la meciul amical cu Ungaria, din 19 septembrie, de la Oradea, ce se va juca în memoria fostului handbalist Marian Cozma, ucis la începutul anului în ţara vecină.
„Până în prezent nu s-au finalizat discuţiile referitoare la viitoarea componenţă a băncii tehnice a echipei naţionale. Petru Ghervan şi Sorin Toacsen sunt în acest moment antrenori interimari, iar până la data disputării meciului cu Ungaria este posibil să aibă loc o şedinţă a Comitetului Tehnic al federaţiei, în care să se ia o altă decizie, dacă va fi nevoie. În acest moment, antrenorul principal Aihan Omer este suspendat din funcţie, nu înlocuit, pentru că aşteptăm decizia la apelul pe care l-a înaintat federaţiei europene”, a declarat oficialul FRH.
Suceveanul Petru Ghervan a ajuns în postura onorantă de a conduce echipa naţională după ce antrenorul principal Aihan Omer a fost suspendat de către Federaţia Europeană de Handbal pentru cinci ani din toate competiţiile internaţionale pentru tentativă de mituire a arbitrilor meciului retur din cadrul play-off-ului pentru calificarea la Campionatul Mondial, dintre România - Muntenegru.
Acum, pe lângă grijile legate de startul Universităţii Suceava în noua ediţie a Ligii Naţionale de handbal, Petru Ghervan va trebui să decidă în următoarele zile şi numele jucătorilor pe care-i va convoca la lot pentru meciul cu Ungaria, programat să se dispute pe 19 septembrie, la Oradea.